Neculai Tănasă, președintele FC Farul, a declarat că echipa e pregătită pentru debutul Ligii a 2-a, jucând la victorie pe terenul Gloriei Buzău. „N-avem timp de plâns. Dacă facem așa zi de zi, ar trebui să plecăm fiecare acasă. S-au făcut eforturi și încă se fac. Am adus jucători cu experiență pentru Liga a 2-a și am alcătuit o echipă bună, cu care vom trata fiecare meci cu gândul de a-l câștiga. Însă, dacă nu vor fi rezultate, se vor lua măsuri, pentru că s-au făcut sacrificii”, a declarat Neculai Tănasă. Meciul Gloria Buzău – FC Farul a fost programat sâmbătă, de la ora 11.00, echipa constănțeană plecând astăzi, la ora 12.30.
Potrivit unor surse, Farul nu ar mai avea emoții momentan că ar putea să intre în faliment din pricina neplății insolvenței din această lună. Când a hotărât să continue la club, patronul Giani Nedelcu a spus că nu are posibilitatea să achite banii de insolvență, însă caută soluții pentru a respecta termenul de plată, pe care l-a indicat pentru astăzi. Din câte se pare, situația se rezolvă, însă unele surse susțin că data scadentă pentru plata sumei de 438.230 de lei e 16 septembrie, nu astăzi. Giani Nedelcu nu a putut fi contactat ieri pentru a lămuri situația. După hopul cu insolvența, pe Farul o așteaptă, pe 26 septembrie, recursul de la Curtea de Apel pe care l-a depus contra procedurii de faliment dispuse de Tribunal împotriva sa.
Sursa: Ziua Constanța