Noul tehnician al „Bătrânei Doamne” s-a plimbat mult în timpul trialului din această seară de pe arena „Francisc Neuman”. Când în înaltul tribunei a II-a pentru a vedea cât mai bine erorile de plasament și așezare tactică, când pe bancă pentru a le da indicații noilor săi elevi, Eugen Trică a fost foarte activ la prima sa zi în Calea Aurel Vlaicu.
Chiar dacă și-a mai corectat jucătorii pe ici pe colo, fostul mijlocaș nu a criticat pe nimeni și s-a asigurat la final că nu există probleme medicale în rândul „alb-roșiilor”, exceptându-le pe cele ale lui Pascariu și Bîrză. Ambii au ieșit mai repede de pe gazon, fiindcă au simțit înțepături la coapsă și nu au dorit să riște accidentări mai grave.
Revenind la Trică, acesta nu a dorit să emită judecăți asupra lotului, spunând doar atât: „Am un lot de 27 de jucători, poate la doi-trei renunțăm chiar în această seară, la alți doi-trei poate mâine, iar luni poate vin două-trei întăriri. Vreau să-mi fac o părere exactă despre jucătorii la care am dubii, de aceea ar fi mai bine să vorbim luni. Marți aș vrea să disputăm și un amical cu o formație de Liga a 4-a, după care intrăm în linie dreaptă pentru prima etapă de campionat. Este evident că echipa nu este prea pregătită din punct de vedere fizic, așa că primele etape trebuie duse mai mult pe ambiție”.
Întrebat dacă poate fi considerat noul antrenor al „Bătrânei Doamne” și cine ar fi colaboratorii săi pe banca tehnică, Eugen Trică a adăugat: „Rămân sută la sută la UTA . Nu contează câți antrenori au venit și au plecat în această vară de la UTA, nu va fi și cazul meu. Eu privesc doar în față și nu mă mai interesează ce a fost în trecut aici. Nelu Ceaușu va fi secundul meu, iar un antrenor de portari așteptăm luni sau marți. Însă, nu e exclus să rămână și cel care a fost aici (n.a. Dan Țapoș)„, a mai menționat fostul internațional, care în trecut a mai lucrat doar cu Dragoș Firțulescu pentru o scurtă perioadă de timp la Craiova.
Trică va conduce și astăzi o ședință de pregătire, dar va avea discuții și cu Adrian Marțian pe tema întăririi lotului cu niște fotbaliști pe posturi deficitare, cum ar fi cele de fundaș central și atacant.
Sursa: Sport Arad
Foto: Bogdan Samoilenco