George Neagu: „Poate, e ultimul meu meci, mi-am făcut deja bagajele”

Mihai Andries 25 Aug. 2013, 15:09 Pregătiri, amicale
George Neagu:** „Poate, e ultimul meu meci, mi-am făcut deja bagajele

Pentru conducătorii din Calea Aurel Vlaicu devotamentul pentru culori și spiritual de sacrificiu nu au însemnat foarte mult. Dacă – totuși – Giovanni Catanzariti a mai ținut aproape de antrenorul de conjunctură, George Neagu, oferindu-i din când o vorbă bună lui și colegilor săi mai vechi la club, Adrian Marțian a fost total nepăsător la nevoile vestiarului. Acum, cel mai iubit om din Calea Aurel Vlaicu în această vară este pe cale să părăsească echipa dintr-un motiv cât se poate de simplu, va fi evacuat din apartmanet fiindcă, avâdn restanțe financiare de aproape o jumătate de an, a fost în imposibuilitatea să-și achite chiria.

Încă de ieri, Neagu s-a arătat dezamăgit de felul în care este tratat de șefi, iar la finalul amicalului cu sebișenii a „explodat”. Fundașul stânga și-a anunțat în lacrimi despărțirea de Campioana Provinciei: „Pentru mine e poate ultimul meci, îmi strâng bagajele și plec, s-au adunat prea multe…Pentru băieți este un început, pentru mine e gata, am jucat astăzi pentru acești oameni care au venit la stadion, dar nu mai pot. Îmi sună  telefonul și îmi cere lumea banii de chirie, s-au adunat deja șase luni, e greu. Mă iau și plec, stau acasă, asta e… Singurii care pot întoarce situația sunt cei care conduc clubul, dar după meci au plecat imediat. Mă așteptam măcar la puțin respect, să vină la vestiare și să le mulțumească copiilor, că au jucat pentru nimic. Să ajungi să joci la UTA pentru o masă e jenant, nu îmi vine să cred. Tot luni, marți, vineri, suntem duși cu vorba.”

Parcă în mod ostentativ și dând dovadă de tupeu maxim, cel care se proclamă patronul clubului dar nu a mai dat bani la echipă din luna aprilie, a luat loc pe banca de rezerve. Adrian Marțian a afișat un zâmbet larg, a bătut cuba cu fotbaliștii care, din bun simț, nu l-au refuzat, însă batjocora la adresa lor din ultimele luni nu poate fi ștearsă cu buretele. „Au venit, au stat pe bancă, dar de ce nu au intrat în vestiar, să le mulțumească copiilor? Eu nu mai cer respect, am ajuns să mă scoată afară proprietarii din apartament, le-am spus să plătească măcar două luni, dar nu i-a interesat. Mi-am făcut treaba, cred că mi-am și depășit atribuțiile de jucător, din respect pentru oameni și echipa asta, care a însemnat și înseamnă mult pentru mine. Le-am spus jucătorilor să își facă datoria în continuare, nu le cer să fie solidari cu mine, să facă ce îi îndeamnă instinctul. Pe mine m-a îndemnat să fac foamea la Arad o lună de zile, am făcut-o, dar nu mai pot aduce bani de acasă”, a răbufnit Neagu.

Giovanni Catanzariti le dă oarecum dreptate fotbaliștilor și lui Neagu și transferă toată responsabilitatea pe umerii lui Marțian. „Cum să mă duc eu la vestiar, când Marțian a zis că plătește, preia tot și devine acționar majoritar? Le-am dat cazare, masă, ce să mai fac? Eu vin în fiecare zi la club, el trebuia să meargă la echipă, dacă tot e în sfârșit la Arad și vrea să fie patron. Dar, ne-a spus că până luni, când susține el că preia clubul, jucătorii pot muri de foame, că nu-l interesează”, a spus președintele „textiliștilor”, care a mai susținut că nu știa că Neagu a decis să părăsească echipa din cauza datoriilor la chirie.

 

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 25 Aug. 2013, 15:09 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă