*Cornel, cel mai în vârstă dintre suporterii rapidiști aflați în greva foamei, a părăsit ieri grupul protestatarilor. Luat de Ambulanță, acesta s-a întors la stadion pentru a mai sta câteva ore alături de fani
*Suporterii l-au convins cu greu pe Cornel să meargă la spital, acesta acceptând în cele din urmă cu lacrimi în ochi
„Când te întorci acasă?”. Aceasta este întrebarea care l-a urmărit pe Cornel în cele 6 zile pe care le-a petrecut în greva foamei pe stadionul Giulești. Bărbatul de 50 de ani este cel mai în vârstă dintre protestatari și omul pe care se puteau observa cel mai ușor efectele celor peste 100 de ore fără mâncare. „Nu am fost niciodată un mâncăcios…”, răspundea, parcă mecanic, de fiecare dată când era întrebat despre cum resimte efectele înfometării.
Ieri după-amiază, Cornel s-a urcat în Ambulanță. Nu singur, ci ajutat de medici, pentru că nu mai avea putere. Ceilalți suporteri au observat încă de luni că el este cel mai slăbit dintre toți și erau siguri că nu va mai dura mult până când va ceda: „I-am spus în față lucrul ăsta…”, mărturisește unul dintre băieți.
A acceptat ajutor cu lacrimi în ochi
Bărbatul nu a vrut să cedeze, chiar era evident pentru toată lumea că nu mai poate. Organismul îi transmitea mesaje: „Aveam gura uscată în permanență, indiferent cât mă hidratam, și tremuram…”. Colegii de grevă au încercat să îl facă să renunțe, să meargă acasă: „Oricum, pentru noi el a rezistat ca un erou! Gândește-te că are o vârstă, are o familie care așteaptă să se termine greva asta”. Oamenilor nu le-a fost însă ușor să îl convingă. Pe vine, rezemat de zidurile Giuleștiului, și cu fruntea lăsată în palme, Cornel refuza orice fel de ajutor: „Nu plec de lângă voi, așa că nu chemați Ambulanța!” S-a ridicat și, cu pași grei și legănați, a intrat în vestiar. S-a întins pe masa de masaj și și-a lăsat capul pe spate. Lângă el, Andrei și Liviu încercau să îl facă să înțeleagă că trebuie să meargă la spital. Bărbatul de 50 de ani, rapidist de mai bine de trei decenii, a început să plângă ca un copil. Pentru ceilalți, lacrimile lui erau semnul clar că omul va asculta în cele din urmă.
Termenul de la ora 18:00
„Vreau măcar să se facă ora 18:00, să am șase zile complete de grevă. Să fiu împăcat cu mine că am ținut atât cât am putut acest protest”, a fost dorința lui Cornel. Organismul s-a împotrivit și, cu două ore înainte de termenul pe care și-l fixase, suporterul stătea întins pe patul din Ambulanță. După o vizită de câteva ore la spital, bărbatul de 50 de ani s-a întors la stadion. Nu putea să renunțe atât de ușor, deși pentru el ziua de marți era ultima de greva a foamei. „Le-am zis de dinainte să plec că, în cazul în care îmi vor da glucoză, eu ies. Ar fi însemnat să trișez…”. Regretul e ușor de sesizat în vorba liniștită a omului: „Îmi e rușine că îi părăsesc pe băieți… îmi pare atât de rău…”. Cornel a ieșit din greva foamei după șase zile. Pe Giulești însă rămân în continuare băieții care au slăbit până acum chiar și 12 kilograme. O zi în plus, o gaură mai mult la curea.
Batjocura lui Dragomir
Dacă aș fi vinovat, mi-aș da demisia! Dar cum nu sunt vinovat, nu am de ce să demisionez. Îi sfătuiesc pe cei care au intrat în greva foamei să mănânce, că se îmbolnăvesc
Noi de aici nu plecăm, nu plecăm acasă! Nu suntem vinovați! Ei ar trebui să se revolte împotriva celor care au adus Rapid în această situație
Dacă eu intru în greva foamei că e unu gras și mor, e vina ăluia gras că am murit eu?
Doctorii m-au sfătuit să mănânc cât mai repede. Nu am restricții, dar cel mai probabil prima masă va fi o supă
Cornel, suporter Rapid
Când bagă ăia
Cornel, suporter rapidist
Cornel, în ultima lui zi de greva foamei
Cornel are 50 de ani, lucrează ca șofer, iar, pe perioada grevei, ProSport i-a adresat aceleași trei întrebări în fiecare din cele 6 zile de protest. Ieri, Cornel a răspuns de la Spitalul Universitar unde a fost transportat în jurul orei 16:00
Cât ai glicemia?
Crede-mă că nu știu…eram destul de bulversat și nu mai țin minte ce mi-au zis doctorii. Oricum, părerea mea e că era foarte scăzută pentru că mi-au făcut două perfuzii cu glucoză. Una în Ambulanță și a doua la spital.
Ce simți în corp?
O luasem puțin razna. Aveam gura uscată în permanență, tremuram…nu îmi era frig, dar eu tremuram. Și aveam și amețeli.
Cât crezi că vei mai rezista?
Le-am spus băieților înainte să plec că, în cazul în care medicii îmi vor da glucoză, o să renunț. Ar fi însemnat să merg fals, să trișez… eu nu pot să fac asta, renunț.
Maraton de 250 de kilometri pentru Rapid
Suporterii rapidiști continuă să impresioneze prin devotamentul pe care îl au pentru echipă. Luni seară, la stadionul Giulești, a ajuns un fan al giuleștenilor din Craiova. Acesta le-a mărturisit ultrașilor aflați în greva foamei că a plecat miercuri de acasă și a parcurs pe jos distanța până în Capitală. Acest gest vine la câteva zile după ce un alt fan a mers pe jos cei 80 de kilometri care leagă Târgoviște de București.
Articol scris de Costin NEGRARU