Mihăilescu, dus la Urgență cu forța! „Nu mai putea să vorbească și respira cu greutate”

Marius ANGHEL 13 Aug. 2013, 14:08 Liga 2

UPDATE: Sorin Mihăilescu a fost dus ieri la Urgență Spitalului Județean, de 15 – 20 de suporteri, care l-au luat pe sus, întrucât i se făcuse rău și refuza transportul la spital. „Nu mai putea să vorbească și respira cu greutate. Nu a vrut să urce în prima ambulanță solicitată, după ce nici Ion Barbu, nici Ion Răuță și nici George Curcă nu au reușit să-l convingă. În a doua salvare l-am urcat însă noi, aproape cu forța”, a declarat Andrei Boef, care a spus și că fanii Farului au avut un diferend verbal cu Neculai Tănasă, președintele Farului.

Cu această ocazie, Sorin Mihăilescu a ieșit și el din greva foamei.


De vineri, 9 august, cel mai cunoscut suporter al FC Farul a refuzat să mai mănânce în semn de protest față de situația în care a ajuns clubul constănțean

Mai mulți fani ai „marinarilor” au intrat în greva foamei, la stadion, însă numai Sorin a început și ziua de ieri ca protestatar. Ceilalți fie nu au mai rezistat, fie au fost convinși de Mihăilescu să renunțe, cum este cazul lui Andrei Boef (21 de ani, tatăl unui copil de un an), care ajunsese să aibă tensiunea 20 cu 8.

„Merg până la capăt, oricare ar fi acesta”, era hotărât Sorin (45 de ani), pe care nici familia nu a reușit să-l înduplece să iasă din greva foamei. Soția, Dana, și cei doi copii, Evelina (23 de ani) și Sorin jr. (15 ani), au venit la stadionul „Farul” și l-au rugat cu lacrimi în ochi să se gândească la sănătatea lui și la ei și să se oprească. „Ți-am admirat întotdeauna curajul și devotamentul, însă acum ai mers prea departe”, l-a implorat, plângând, soția sa să revină la sentimente mai bune.

Dana Mihăilescu a spus că este gata să intre ea în greva foamei, numai să iasă el. Pentru Sorin însă Farul e neprețuit astfel că, în ciuda problemelor de sănătate care au început să-i dea târcoale, și ieri la prânz era de neîntors în hotărârea pe care a luat-o în urmă cu patru zile.

Nici măcar Mircea Sandu, președintele Federației Române de Fotbal, care a aflat de forma sa de protest și l-a sunat încercând să-l convingă să renunțe, nu a avut succes. „După ce Farul dispare, nu aș mai putea să mă uit dimineața în oglindă știind că nu am făcut tot ce a fost omenește posibil pentru această echipă. Eu tot ce fac pentru Farul fac din suflet. Știți că la fel procedam și când organizam galeria României la meciurile tricolorilor de la Constanța”, i-a răspuns Mihăilescu „Nașului”.

Susținut de suporteri

Sorin era trist că l-a sunat Mircea Sandu de la București și nu l-a sunat nimeni de pe plan local, dintre cei implicați în soarta Farului (în vreun fel sau altul), pe el sau pe ceilalți greviști, să se intereseze de starea lor. Iar sănătatea lui ieri dimineață începuse să o ia la vale. „Mă simt foarte slăbit, mă înțeapă inima, mă doare în partea stânga a spatelui, iar capul îmi bubuie. Azi dimineață (n.n. – ieri), am avut tensiunea 12 cu 7 (în mod normal eu, ca fost sportiv – boxer, am 8 cu 5). Iar glicemia mi-a coborât la 73, sub valoarea normală de 80. La început, în a doua zi de grevă, am avut 114, iar ieri (n.n. – duminică), la ora 17.00, valoarea era 85. Cei de la Salvare mi-au spus că sunt suspect și de diabet”, abia i se aude glasul lui Sorin, care, în cea mai mare parte a zilei, stă culcat în cortul amplasat în părculețul din curtea clubului.

Echipajul medical sosit ieri dimineață la stadion a vrut să-i dea o pastilă care să-i amelioreze durerea de cap și eventual să-l transporte la spital, însă suporterul a refuzat, fidel hotărârii sale extreme de a nu urma niciun fel de tratament pe perioada cât se va afla în greva foamei.

Lângă Mihăilescu s-a aflat permanent Andrei Boef, liderul unei brigăzi din galeria Farului, „Baricada”. Astăzi, este programată petrecerea cu ocazia împlinirii a unui an de către copilașul lui Andrei, care a fost botezat de Sorin Mihăilescu. Cei doi ultrași au propus ca luarea moțului să aibă loc la stadion, la locul grevei foamei, însă această propunere nu a fost îmbrățișată în primă fază de restul familiei.

Alături de Andrei Boef, lângă Sorin Mihăilescu au venit, zi de zi, mulți alți suporteri fideli ai Farului ori membri ai galeriei, dar și susținători anonimi, din marea masă a suporterilor constănțeni. Trei dintre aceștia din urmă, Tase Cartuna (29 de ani), Andrei Popescu (29 de ani) și Victor Constantin (25 de ani), au venit ieri, în prima parte a zilei, aducând și două baxuri cu apă. Apă și cafea neîndulcită consumă Sorin Mihăilescu, atât. „Vrem să facem ceva cu impact mai mare. Nu se poate ca un club precum Farul, care are o istorie strălucitoare în spate, să intre în faliment”, a spus Andrei Popescu.

„Farul e mai presus de viața mea”

Duminică, 11 august, Sorin Mihăilescu a semnat o declarație prin care a refuzat tratamentul medical. „Subsemnatul Mihăilescu Sorin Iulian declar pe propria răspundere și în deplinătatea facultăților mintale că, pe data de 9 august 2013, am intrat în greva foamei, în încercarea disperată de a salva de la desființare clubul pe care îl iubesc mai presus decât însăși viața mea. Declar pe propria răspundere că refuz să fiu tratat în vreun fel, indiferent de starea sănătății mele. Accept orice investigație care poate demonstra că este real acest protest extrem al meu”, a menționat Sorin în document, pe care îl ținea în cortul de la stadion.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 13 Aug. 2013, 14:08 Liga 2
Pe aceeași temă