O noapte în greva foamei! ProSport a stat 18 ore lângă protestatarii din Giulești

Fanii intrați în greva foamei susțin că familiile au înțeles perfect demersul lor și așteaptă ca în weekend stadionul să fie plin de suporteri

În țarcul vișiniu din dreptul peluzei dezafectate din Giulești, 19 bărbați sudează țigările și plimbă din mână în mână sticlele cu apă plată. Joi după-amiază, au intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva șefilor FRF și LPF, iar în prima noapte de grevă, în grupul lor au primit și doi reporteri ProSport. Cu o singură condiție, firească: „Dacă vreți să stați aici, țineți greva împreună cu noi. De acum înainte, doar apă plată și cafea! Fără zahăr, atenție!”.

Integrarea în grupul suporterilor e anevoioasă. Există reticența devenită deja șablon pentru relația jurnalist-ultras. „Ce vă mai place s-o lăudați pe Steaua!”, e replica de care ajungi să te plictisești. Ignori și încerci să afli ce i-a determinat pe acești oameni să recurgă la o formă de protest fără precedent în fotbalul nostru. Liviu, șeful galeriei rapidiste, te intimidează.Vocea groasă care face pământul să tremure și cicatricea de pe tâmpla stângă te fac să îți alegi cu grijă cuvintele. Bărbatul masiv îți dă însă răspunsul pe care îl căutai cu un calm neașteptat: „Cu ieșitul în stradă nu rezolvi nimic. Au ieșit oamenii de la Craiova, au venit câteva mii la București. Ce-au rezolvat? La Timișoara, au protestat patru zile în piață. S-a întâmplat ceva? Nimic, îți spun eu! Asta ni se pare singura variantă în momentul de față. Și o să reușim, o să vezi”.

„Sunt cu familia acum!”

În jurul orei 19:00, pe Giulești erau mai mulți jurnaliști decât într-o zi de meci și puțini erau fanii care nu fuseseră intervievați. Multe povești au rămas însă nespuse și doar răcoarea nopții și atmosfera ce devenea tot mai relaxată putea să le scoată la suprafață. Cornel, un rapidist de 50 de ani, e îmbrăcat în vișiniu din cap până în picioare! Și nu e o exagerare! Șlapi cu emblema Rapidului, pantaloni cu emblema Rapidului, tricou cu emblema Rapidului. Trage de sub scaunele de plastic montate pe pista de atletism o geantă. Deloc surprinzător, e tot vișinie și are emblema Rapidului imprimată. Înăuntru ține câteva tricouri, tot cu simbolurile giuleștenilor, o pereche de pantaloni și o carte. „Conspirația Franciscană, de John Stack…”, spune timid. Treptat, afli că stai de vorbă cu un om care ține de 32 de ani cu Rapid. Inevitabil, muți discuția înspre familie. Răspunsul, deși pare nefiresc, vine cu o liniște tulburătoare: „Soția și fata mă înțeleg perfect. Toți suntem rapidiști în familie și știu ce înseamnă acest gest”.

Pe parcursul nopții, trei posturi TV și-au trimis reporterii pe stadion. Niciunul nu a stat mai mult de 10 minute.

„Să dormim ziua!”

Corturile par montate doar pentru decor pentru că nimeni nu doarme, deși e trecut de ora 4:00. Analizezi fiecare gest al oamenilor din jurul tău și aproape că nu realizezi că ești în mijlocul unor tipi care fac greva foamei. „E terapie prin râs, frate!”, explică Florin, cel care vorbește de aproape trei ore fără să se oprească. Nimic despre mâncare, doar o glumă din când în când. „Hai că au venit micii!”, se aude dinspre tunel și întorci capul surprins. „Micii” sunt, de fapt, cafele fără urmă de zahăr! Dincolo de râsete, oamenii încep să facă planurile pentru zilele următoare. Din nou, Liviu, cel cu a cărui voce realizezi că te-ai obișnuit deja. De fapt, fără să îți dai seama, de ceva timp faci parte din grupul lor. „Trebuie să inversăm un pic programul, să încercăm să dormim ziua și să stăm treji noaptea. Altfel nu facem față”. Liviu se uită apoi înspre reporteri: „Cel mai mare dușman al nostru e căldura!”.

„Să văd Giuleștiul plin de corturi!”

Bărbații care stau pe iarba udă din Giulești nu pot fi definiți de un tipar anume. Singurul lucru pe care îl au în comun este „dragostea pentru Rapid”, cum le place să spună. Cornel e șofer și pentru grevă a renunțat temporar la serviciu: „Am găsit un prieten care să-mi țină locul”, explică cu blândețe în glas. „Eu am propria afacere și mă ajută colaboratorii”, spune un alt bărbat. Unii sunt studenți. Alții nici măcar nu au terminat liceul: „Tot pentru Rapid, că eram tot timpul aici! Apoi, când m-am angajat, aveam un singur liber pe săptămână și îl luam, de regulă, atunci când jucau băieții în deplasare”.

Cuvântul „deplasare” aduce cu el amintirile celor mai vechi dintre suporteri. Povești de la Fălticeni, Petroșani, Baia Mare, Timișoara sau Galați. De fapt, din toată țara. „Mergeam măcar o mie în cea mai proastă deplasare. Ă‚știa eram noi!”.

Și-ar dori ca și acum să aibă mii de oameni alături de ei. Și-ar dori ca iarba Giuleștiului să nu se mai vadă de corturi: „Asta e dorința noastră și sperăm ca în weekend să se îndeplinească. Să nu mai fie loc pe stadion de corturi!”.
 
Revista presei la 7

Noaptea petrecută cu suporterii a schimbat statutul reporterilor. „Vă așteptăm în peluză acum!”,vine din senin o invitație. Soarele răsare, dar e încă răcoare și cei mai mici din grup stau înveliți. Nu cu vreo pătură, ci cu bucăți dintr-o uriașă pânză vișinie. Unul dintre băieți aduce ziarele, iar oamenii sunt curioși să vadă cum arată în presă demersul lor. Andrei ține ziarele și prezintă concluziile: „Bă! Uite, încă din prima frază . Băi, să punem la intrare o foaie pe care să scriem că nu e voie să vii cu bere pe stadion! Dacă vor să vină să ne susțină măcar câteva ore, să lase berile la intrare! Să ne respecte protestul! Că noi stăm aici pe apă plată!”. E iritat, îl deranjează și asocierea cu Ramadan făcută de o altă publicație: „Păi, Ramadan e o sărbătoare, frate! Noi ce sărbătorim aici? Falimentul?!”. Se calmează rapid și realizează că protestul lor a captat atenția oamenilor.

Căldura devine insuportabilă la ora 11:00, când noaptea nedormită se transformă într-o greutate în pleoape. Reporterul se desparte de greviști, le urează baftă și, cu conștiința încărcată, se gândește deja la o masă caldă. Curios, după 20 ore fără mâncare, primele înghițituri au avut efectul unor pumni în stomac.

 80 de kilometri pe jos pentru Rapid

  Bogdan, un suporter rapidist din Târgoviște, a parcurs pe jos distanța dintre orașul său natal și București pentru a se alătura celorlalți fani aflați în greva foamei. Ultrasul a plecat miercuri noapte din Târgoviște și a ținut în permanență legătura cu oamenii aflați deja pe Giulești. „Te sprijinim cu tot ce putem, frate, și suntem alături de tine! Te așteptăm lângă noi!”, i-au transmis ceilalți fani. După aproape 60 de kilometri parcurși, Bogdan a fost nevoit să se oprească aproape două ore din cauza durerilor insuportabile. La sosirea pe Giulești, acesta a fost aplaudat la scenă deschisă.

CORNEL, după o ZI de greva foamei
Cornel are 50 de ani, lucrează ca șofer, iar pe perioada grevei a găsit un prieten care să-i țină locul la muncă.

Cât ai glicemia?
112. Mă mir și eu că e atât de mare pentru că n-am mâncat.

Ce simți în corp?
Fizic, mă simt bine. Nu am probleme cu foamea. Singurul lucru care mă deranjează este o durere de cap.

Cât crezi că vei rezista?
Estimez că problemele medicale vor începe sâmbătă, cel târziu duminică.

În primele 3 zile de greva foamei, corpul se hrănește cu glucoza din organism

După cele trei zile în care corpul epuizează resursele de glucoză, ficatul începe să producă grăsimi

De regulă, după aproximativ trei săptămâni dintr-o astfel de grevă înfometarea ajunge în punctul critic, iar corpul începe „să stoarcă” organele vitale pentru energie. Pierderea măduvei osoase pune în pericol viața celor aflați în greva foamei

Au fost testați medical

Ieri la prânz, după 19 ore de greva foamei, o ambulanță a sosit la stadionul Giulești pentru a verifica starea de sănătate a suporterilor. Cei mai mulți dintre fani aveau glicemia între 90 și 100, însă a existat și un caz în care valoarea a coborât la 50, sub valoarea minimă normală. Cu un preinfarct la activ, un suporter în vârstă de 18 ani a fost sfătuit de doctori să plece acasă, însă aseară el era în continuare pe stadion.

Articol scris de Costin NEGRARU