După partida câștigată de Gloria împotriva celor de la Unirea Dej, Sandu Negrean, antrenor principal, declara ieri că va mai trimite trei jucători la echipa a doua, urmând ca pentru a doua perioadă de pregătire lotul echipei să fie format din 28 de jucători.
După terminarea jocului școală, Cristian Coroian i-a anunțat pe Radu Răzvan, Enescu și Sîplăcan că nu mai fac parte din planurile de viitor și de luni vor intra în programul echipei a doua. Decizia i-a luat prin surprindere pe Radu Răzvan și Enescu, doi dintre jucătorii care au avut evoluții destul de bune în returul campionatului din prima ligă, dar amândoi spun că respectă decizia staff-ului tehnic și luni se vor prezenta la conducerea clubului pentru o încetare pe cale amiabilă a contractelor cu Gloria.
Radu Răzvan: „Este o decizie care m-a luat prin surprindere, eu m-am întors în iarnă acasă pentru a ajuta această echipă și cred că în jocurile jucate nu m-am făcut de râs. Eu zic că de când am început pregătirile pentru noul sezon m-am pregătit serios și, sincer, nu mă așteptam să se renunțe la serviciile mele. Este decizia antrenorilor, o decizie pe care o respect, iar luni sper să reușim să ne înțelegem amiabil pentru rezilierea contractului, pentru că eu cred că pot juca încă la un nivel superior ligii a patra”.
Sandu Negrean, antrenor: „Am făcut o analiză a lotului pe care îl avem la dispoziție și am considerat că cei trei jucători pe care i-am trimis la echipa a doua nu ne pot ajuta în realizarea obiectivului pe care ni l-am propus, acela de a promova în prima ligă, întrucât avem pe posturile pe care aceștia evoluau jucători mai buni. Este decizia noastră, o decizie pe care ne-o asumăm și sper ca timpul să ne arate că am luat o decizie bună pentru echipă”.
Sursa: Sportul bistrițean