Corona Brașov așteaptă „Sfintele Paști” pe loc de Liga 1!

Mihai Andries 03 May. 2013, 19:18 Campionat
Corona Brașov așteaptă**

În al cincilea sezon de funcționare, după înființarea echipei din 2008, Corona Brașov (fosta SCM) este foarte aproape de a scrie o pagină de istorie în fotbalul românesc și mai ales în fotbalul brașovean.

Mai exact, „echipa tuturor brașovenilor”  – așa cum îi place actualului președinte, Liviu Lupu, să o numească, ar putea promova pentru a patra oară în cinci ani competiționali și ar face ca Brașovul sa aibă pentru prima dată în istorie două echipe in prima divizie la fotbal sau Liga 1 după actuala denumire. Trebuie să spunem că este vorba de actualul format al primei divizii cu sistem de desfășurare toamnă-vară, deoarece orașul de la poalele Tâmpei a mai avut 2 echipe în divizia A in anul 1956 (Dinamo Brașov și Steagu Roșu Brașov), dar atunci se juca în sistemul primăvară-toamnă.

Miza pe autohtoni , 17 jucători din 25 sunt brașoveni !

Ar mai trebui menționat faptul că la Corona Brașov predomină jucătorii autohtoni, un lucru tot mai rar întâlnit în fotbalul românesc. Din actualul lot al „galben – albaștrilor” fac parte 17 jucători originari din Brașov sau împrejurimi. De asemenea, și staful tehnic (Aurel Țicleanu, Dan Bona, Nicu Văduva, Vasile Gherghe și Radu Turdean) este 100% brașovean cu excepția directorului sportiv Aurel Țicleanu care este hunedorean la origini, dar locuiește de ani buni la Brașov.

Actuala echipă de fotbal a clubului ASC Corona își are începuturile în vara lui 2008, când profesorul universitar Dragoș Ionescu a dorit să formeze o echipă de fotbal alcătuită în mare parte de studenți brașoveni aflați sub tutela sa la „Universitatea Transilvania ” și așa a luat ființă echipa de fotbal SCM Brașov condusă de Florin Florea și care s-a înscris în Liga a 5-a. După câteva luni cu rezultate foarte bune conducerea și-a dat seama că e loc de mai bine și i-a adus la echipă pe Daniel Bona și Adrian Stan pentru a promova în liga a 4-a, lucru care s-a și întâmplat în vara lui 2009. În aceeiași formulă s-a promovat in Liga 3 în vara lui 2010 și de aici s-a trecut la un alt nivel. SCM Brașov a fost desființat și a apărut ASC Corona, club care este sprijinit și de autoritățile locale.
Sub noua conducere a lui Andras Szakal, Corona a terminat pe locul 4 primul sezon de Liga 3 și a reușit o promovare in Liga a II-a, mult dorită de iubitorii fotbalului de sub Tâmpa.

Din principala vizată la retrogradare… la principala candidată la promovare !

Eșalon nou și conducere nouă pentru Corona la începutul primului sezon de Liga 2 unde toată lumea o vedea drept candidată certă la retrogradare. La conducerea clubului a venit Liviu Lupu, fost jucător și conducător la FC Ghimbav și la Forex, Szakal a rămas director sportiv, iar Bona și-a continuat munca pe banca tehnică. A urmat un tur de campionat unde Corona a surprins pe toată lumea, 30 de puncte în 13 meciuri cu o singură înfrângere și aia acasă (2-3 cu Vâlcea). Dar nici așa lumea fotbalului nu a luat în serios această echipă mai ales că declarațiile conducătorilor au fost mereu că „obiectivul echipei este clasarea pe locurile 1-8!”.

Începutul returului avea să dea dreptate cârcotașilor , mai ales dupa ce echipa lui Bona a obținut 1 punct în primele 3 meciuri și căzuse pe locul 3! Ce moment mai bun să te trezești din pumni decât să bați liderul la el acasă – Corona a învins la Timișoara, 2-1 în etapa a 20-a și echipa să revină pe locurile promovabile.

1-0 acasă cu Mioveniul, 3-0 la masa verde la Alba Iulia, iar in „Joia Mare”, elevii lui Țicleanu și Bona au reușit o nouă victorie, 4 la 1 cu FC Olt, cu care și-au consolidat prima poziție în clasament unde vor rămâne până cel puțin după Paști.

Calculele brașovenilor sunt simple: mai au de jucat 5 meciuri și cu 9 puncte sunt matematic promovați fără să mai depindă de vreun alt rezultat.

„Nici eu nu realizez exact unde suntem, parcă ieri am început treaba în Liga a 4-a, ar fi o performanță incredibilă să promovăm din nou. Nimeni nu a crezut în noi la început în Liga a II-a, dar am fost un grup unit pe tot parcursul sezonului și asta se reflectă acum în clasament. Depindem doar de noi și nu avem voie să ne scape o astfel de șansă uriașă de a juca în Liga 1. Cred că acum ne mai luptăm doar noi, Timișoara și Măciuca și trebuie să gestionăm bine lucrurile până la final. Miercuri 8 mai jucăm în deplasare la Damila și dacă nu pierdem suntem 99% promovați.” – Dan Bona – antrenor principal ASC Corona

„Nu ne puteam gândi la mai mult de a rămâne în Liga a II-a la începutul sezonului, dar încrederea în acest grup minunat a crescut de la meci la meci, iar acum ne gândim foarte serios cum o să arătăm în prima divizie. Știu că echipe gen Timișoara, UTA, Fc Bihor sau Damila oferă condiții economice mult mai avantajoase jucătorilor și au avut la dispoziție bugete mai mari ca al nostru, dar am demonstrat că în fotbal, banii nu înseamnă totul și performanțele se obțin mai ales prin forța grupului. În meciul cu Slatina echipa noastră și-a demonstrat valoarea și a arătat ca o echipă de prima divizie. Vreau să felicit jucătorii și staff-ul tehnic pentru acest rezultat și le cer concentrare maximă până la final ca să evităm surprize neplăcute.” – Liviu Lupu – președinte ASC Corona Brașov

 

Articol de Ciprian JURUBESCU
Foto Sebastian TĂ‚TARU

 

Mihai Andries 03 May. 2013, 19:18 Campionat
Pe aceeași temă