Numele lui Sorin Ciobanu este cunoscut iubitorilor fotbalului din Prahova. Fost junior al Petrolului, în divizia B, trecut apoi la Chimia Brazi, «Ciobi» a ajuns acum un an în Liga I, la Sportul Studențesc. Numai că, debutul în Liga I ceea ce el spera să fie cel mai important pas al carierei sale, s-a transformat într-un coșmar, jucătorul fiind «personaj cheie» în situația de acum de la Sportul Studențesc, unde sesizările jucătorilor către organele abilitate s-au lăsat cu percheziții, polițiștii bucureșteni descinzând la sediul clubului chiar săptămâna trecută.
Sorin Ciobanu nu a avut «norocul» unor colegi de-ai săi, printre care și un alt ex-ploieștean, Valentin Lazăr, să scape de contractul cu Sportul, jucătorul acuzând un fals, care l-a «blocat» deocamdată. Este silit să se antreneze prin parcuri, iar «salvarea» sa a venit de la o altă pasiune pe care o are – modelingul. „Profesez de 8 luni în această meserie și am și câte 2-3 evenimente pe săptămână. Prezentări de produse, prezentări vestimentare, fac cu mare plăcere această activitate de model și consider că a fost marele meu noroc, financiar și moral, că am intrat în această lume, pentru că m-a ajutat foarte mult în această perioadă grea” – spune fotbalistul.
Așteaptă audierile procurorilor
Sorin Ciobanu se numără printre fotbaliștii Sportului care au reclamat falsuri din partea patronului Vasile Șiman. „Săptămâna aceasta am înțeles că voi fi chemat la audieri, eu, Lungu și Ferfelea. Sper să scap de acest coșmar, atât eu cât și colegii mei, pentru că îmi doresc să joc fotbal, să mă antrenez, acum fac alergări singur prin parc și știu că îmi va fi influențată cariera de această perioadă de pauză. Am fost la un meci la Mogoșoaia, la juniori, să-l văd pe colegul meu Șerban (internaționalul de juniori al Chimiei Brazi, cedat la Sportul, căpitanul Naționalei Under 95, jucător ploieștean și el) și am văzut cum se chinuia. Fără cantonamente, fără antrenori, fără competiție, fără terenuri de antrenament, condiții, fără vitaminizare, fără bani, niciunui jucător nu-i poate fi ușor. El măcar mai joacă la Națională, la juniori, eu nu am mai jucat de acum un an”.
Ajutat de prieteni
Ciobanu spune că, în toată această perioadă de stres, sărăcie și chin, există și o parte bună: „Mi-am dat seama care sunt prietenii mei și mă bucur că am mulți oameni care mi-au fost alături, care m-au ajutat și le mulțumesc”.
Jucătorul are o situație familială foarte grea, în sensul că mama sa este pensionată pe caz de boală, iar tatăl său are grave probleme, de asemenea, fiind semiparalizat pe partea stângă. „Cei de la AFAN mi-au fost alături, m-au sprijinit în toate demersurile mele și eu sper ca să pot juca din nou. Am fost scos dator la Șiman 1650 de euro, am atacat decizia prin recurs. Eu susțin că am fost înșelat. De asemenea, vreau să le adresez un gând bun celor care mă susțin în cariera de model, Laura Călin, Monica Munteanu, Oana Mihoc, Denis Radu și Cosmin Burlacu și îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva” – spune fostul junior «format» la clubul Petrolul.
8 prezențe are Sorin Ciobanu în Liga I, site-ul transfermarkt.de cotându-l la 200.000 de euro!
Din evenimentele mondene, lunar, Sorin strânge mai mult decât un salariu de fotbalist de Liga a III-a.
Articol scris de Marian DIMA