Pentru meciul cu Dunărea, care este văzut drept unul decisiv în lupta pentru evitarea retrogradării, noul principal al Farului are doar speranțe. Absențe multe, lot completat cu juniori, prestații jalnice la meciurile anterioare, blocaj psihic pe toată linia.
„Aceste trei puncte sunt vitale pentru salvare. Nu știu ce verdict vor da comisiile, eu știu cum arată clasamentul și nu arată deloc bine pentru noi. Avem două săptămâni să ne punem la punct pentru meciul cu Dinamo II, dar aceste trei puncte de la Galați trebuie să le câștigăm. Suntem ultimii și nu suntem favoriți cu nimeni”, a declarat Ion Răuță.
Noul antrenor al Farului a ținut să mulțumească suporterilor, rămași în număr foarte mic, cu care se va întâlni în această seară pentru a discuta despre strategia de susținere a unei echipei care are nevoie, mai mult ca oricând, de aceștia.
„Trebuie să mulțumim oamenilor care vin la spectacol și primesc în schimb o parodie. Ei sunt cei mai afectați de ceea ce se întâmplă și sunt de admirat pentru felul în care depun eforturi să susțină această echipă. Vin în deplasări pe banii lor și mi-e rușine de ei pentru ceea ce le-au oferit fotbaliștii până acum. Au tot dreptul să ne vorbească urât atunci când evoluăm cum evoluăm. Noi însă nu avem dreptul nici măcar să ridicăm vocea la ei, ca să nu mai vorbim de injurii sau agresiuni fizice. Ei plătesc, ei au toate drepturile!”. a comentat Răuță
Ion Răuță a preferat să nu comenteze la adresa predecesorului Artimon, dar o singură frază a sintetizat tot ce simte. „Meciul cu Suceava nu poate fi catalogat. Jocul suferă la toate capitolele chiar dacă am observat o implicare mai mare din partea jucătorilor. Există o crispare pe care nu mi-o pot explica și sper ca până la meciul de la Galați să se schimbe ceva” a mai spus Ion Răuță.
Articol și foto de Alexandru RAITA