FC Botoșani a reușit să se impună în partida disputată în deplasare împotriva celor de la Farul Constanța, scor 2-0. Golurile victoriei au fost marcate de Hadnagy, printr-un semivoleu în minutul 19, după o centrare perfectă de pe partea dreaptă a lui Marius Croitoru, și de Maghici, care a închis tabela la doar 5 minute de la intrarea sa în teren după ce a urmărit bine o minge trimisă de Vraciu în bara transversală.
Victorie este foarte importantă pentru FC Botoșani, lider care se menține în fruntea Seriei I cu 31 de puncte și cu șanse din ce în ce mai mari de a promova în Liga I.
După înfrângerea constănțenilor, suporterii acestora i-au cerut demisia antrenorului Alin Artimon și au scandat numele legendei echipei de pe litoral, Ion Barbu.
La finalul partidei, antrenorul oaspeșilor, Cristi Popovici, s-a declarat mulțumit de joc și și-a felictat jucătorii pentru jocul prestat. „Era un meci important cum de fapt toate sunt importante pentru noi, având în vedere obiectivul pe care l-am declarat cu toată gura. Mă bucur că am reușit să câștigăm acest meci. Importante pentru noi sunt punctele, important este că avem trei victorii din tot atâtea posibile și cel mai important este că suntem pe primul loc. După părerea mea am controlat bine prima repriză. În a doua repriză pot spune că „am tremurat” puțin deși eram în superioritate numerică, Farul ne-a pus ceva probleme. Am rezistat presiunii și mai mult de atât am profitat și am mai înscris încă odată. Acum depinde numai de noi dacă vom promova sau nu. Consider că după această etapă contracanditatele noastre rămân Săgeata și Brăila. Așteptăm verdictul la memoriul făcut împotriva celor de la Suceava. După părerea mea sunt șanse 90 la sută să câștigăm aceasta partida la masa verde pentru că cei de la Suceava au evoluat cu 8 jucători care nu erau legitimați la federație” a mai spus Cristi Popovici.
La rândul său,antrenorul „marinarilor”, Alin Artimon, a declarat: „Este o înfrângere care doare. Nu ne așteptam la această înfrângere și nu ne așteptam să jucăm în inferioritate numerică. E greu să te lupți cu o echipă ca Botoșaniul în 10. Am încercat să ne adaptăm din mers și să stăm la o difență cât mai mică de scor față de ei. La final, când am schimbat sistemul și am încercat să jucăm 3-4-2 cu două vârfuri, am primit cel de-al doilea gol. Este o înfrâgere care sper să nu afecteze vestiarul, asta este cea mai mare grijă a mea. Una peste alta am ieșit cu 4 puncte în patru meciuri disputate, este puțin, nu la asta ne așteptam, dar important este ca în următoarele două săptămâni să gestionăm bine timpul pentru urmează pentru noi o serie de meciuri cu echipe care sunt lângă noi în clasament.
Nu vreau să comentez în niciun fel arbitrajul pentru că stiți că sunt cel mai suspendat antrenor în viață și nu vrea să mai stau iar în tribune. Dacă se dovedește că Sergiu Popescu a greșit într-adevăr la acea fază, probabil va fi sancționat.
Vizavi de incidentele de la finalul partidei, nu consider că au fost incidente majore. I-am spus acelui suporter să vină să vorbim civilizat nu să vorbim peste gard. Până acum m-au înjurat că nu salut galeria, acum dacă îi aplaud li se pare că îi ironizez. Orice aș face nu e bine. Cred că dacă aș pleca ar fi fericiți, dar de plecat voi pleca atunci când va considera domnul Nedelcu. Când am vrut eu să plec a spus să rămân pentru că îmi va spune el când este necesar să plec. Am încercat să le explic jucătorilor că nu trebuie să se simtă afectați din cauza acestor incidente cu suporterii și văd că au înțeles”.
Articol și foto de Alexandru RAITA