UTA va juca mâine (ora 18:00) cu ACS Poli Timișoara în prima etapă a returului Ligii a II-a
UTA – Poli a născut de-a lungul anilor pasiuni duse la extrem, o astfel de confruntare având o intensitate comparabilă cu derby-urile bucureștene. Acum, însă, cei mai mulți fani nu văd acest meci ca pe un derby. Galeria alb-violetă nu este interesată de soarta echipei din eșalonul secund, adoptând echipa Universității Politehnica, din liga a cincea.
„Nu e un derby, ce derby să fie? E un meci între Arad și Timișoara, dar e departe de a fi un UTA – Poli. Pentru noi, e ca și cum am întâlni pe UMT sau CFR Timișoara. Vrem să-i batem, dar nu considerăm că jucăm cu Poli. Suporterii lui Poli nu recunosc această echipă, deci nu poate să existe rivalitate fără rival”, a declarat Daniel Proca, unul dintre liderii suporterilor arădeni.
Bănățenii erau mereu supărați, în anii trecuți, că stadionul arădean e mic și că, din această cauză, primesc doar 400 – 500 de bilete. De data aceasta, fanii care susțin ACS Poli au solicitat doar 100 de bilete, care până ieri nu se vânduseră în totalitate. La Arad, s-au dat însă 3.000 de tichete până aseară (peste așteptările organizatorilor), iar stadionul ar putea fi aproape plin mâine seară.
43.000 de spectatori au asistat la memorabilul meci din 2002, Poli AEK – UTA (3-4)
Articol scris de Radu FAUR