Luceafărul Oradea a susținut ieri, de la ora 15:30, un joc de verificare cu FC Botoșani, echipă clasată pe locul 4 în Seria I a Ligii a II-a, care și-a propus promovarea în prima ligă. Partida disputată pe terenul din Sântion s-a încheiat cu scorul 0-0, la capătul unui meci plăcut în care ambele formații au ratat câteva situații de a marca.
Primul care a trecut pe lângă gol a fost Gheorghe Popescu, care a scăpat singur cu portarul, dar a șutat în Curileac din 8 metri (6). Au replicat și botoșenenii, „capul” lui Hadnagy fiind scos de portarul D. Paul cu un reflex uimitor (20).
Tot Gh. Popescu a mai ratat o bună șansă în minutul 33, când a rămas singur cu portarul, a „înțepat” balonul pe lângă el, dar și pe lângă poartă.
Imediat, oaspeții au obținut o lovitură de la 11 metri, portarul D.Paul reușind să apere șutul expediat de Vașvari (34).
În repriza a doua, nou intratul Sălăjan a scos șutul lui Păcurar (50), după care Luceafărul a avut două bune șanse de a deschide scorul. În minutul 68, Sg. Pop a preluat cu spatele la poartă s-a întors și în momentul șutului a fost blocat la 7 metri. Nici Pantea nu a fost mai inspirat două minute mai târziu, tânărul mijlocaș preferând o centrare în locul unui șut.
„Am prestat un joc destul de bun în fața unei echipe cu pretenții la promovare, care a avut în componență mai mulți jucători care au evoluat în Liga 1. După joc și numărul de ocazii avute de ambele echipe, rezultatul poate fi considerat echitabil. Am fost preocupați să nu lăsăm spații adversarilor, știind valoarea unora dintre ei, iar în unele momente le-am pus probleme”, ne-a declarat antrenorul Florin Farcaș.
„Nu știu încă ce formație voi alinia cu UTA, căci vreau să verific starea de sănătate și fizică a elevilor mei. Ideea cantonamentului de la Băile Felix a fost aceea de a scăpa de terenurile înzăpezite din Moldova, dar și pentru a întâlni cât mai mulți adversari buni, cu care să nu avem neapărat treabă și în campionat”, a declarat, pentru Sport Arad, Cristi Popovici, tehnicianul Botoșaniului, care după amicalul cu UTA își va vedea elevii la lucru și sâmbătă, cu ACS Poli. „Știu că probabil suntem ultimul adversar din amicale pentru UTA și Poli, marile rivale ale Vestului ce se vor înfrunta săptămâna viitoare în campionat, sper să le tratăm egal și să nu le producem accidentări și nici ei nouă”, a mai spus fostul fundaș.
Luceafărul: D. Paul (46 Sălăjan) – D. Muntean, Mintaș, Letan, A. Achim – Ov. Ghilea (62 Bundea) – Fl. Neaga (62 Pantea), Haș (80 R. Moldovan), Ianc (82 G. Bogdan), C. Roșu (75 Cornea) – Gh. Popescu (60 Sg. Pop). Antrenor: Florin Farcaș
FC Botoșani: Curileac – Bordeanu, Patache, Ursu, Lozneanu – Ingea, Vașvari, M”Bella (28 Mărmăneanu), Fulop – Gafița (25 Păcurar), Hadnagy. Din minutul 60: Dani – Țepeș, Poverlovici, C. Dinu, Acsinte – Taban, Vraciu, C. Maghici, Boghian – M. Croitoru, Cârjan. Antrenor: Cristian Popovici
Sâmbătă, de la ora 11:00, Luceafărul va susține ultimul joc de verificare în compania echipei Viitorul Marghita. Partida se va disputa pe terenul din Sântion.
Sursa: luceafarulfelix.ro