Accidentat grav la partida amicală cu Dunărea Galați, disputată la Câmpulung Moldovenesc în urmă cu zece zile, noul portar al Rapidului, Marius Zăvoi, a fost externat abia ieri din spital. Goalkeeper-ul venit de la Voința Sibiu s-a ales cu două coaste fracturate și cu plămânul perforat după ce a fost lovit cu cotul de un adversar, la un corner.
„Ne bucurăm că recuperarea lui Zăvoi decurge bine. Din ce am discutat cu medicii, jucătorul ar putea să-și reia antrenamentele peste trei-patru săptămâni, urmând să fie bun de joc abia peste o lună și jumătate”, a declarat tehnicianul Rapidului, Ovidiu Murariu.
Chiar dacă nu vor putea beneficia de serviciile jucătorului o perioadă îndelungată de timp, oficialii grupării sucevene își mențin intenția de a-l înregimenta pe portarul în vârstă de 27 de ani. „A confirmat pe deplin în meciurile de pregătire din intersezon, având prestații constant bune, care au dat siguranță echipei”, a precizat Murariu.
Până la recuperarea totală a lui Zăvoi, juniorul Nica Toma, în vârstă de doar 16 ani, va trebui să-i țină locul la prima echipă, acesta urmând să-l secondeze pe celălalt portar din lot, Andrei Preda.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU