Seche, ultimul moment zero!

Toată lumea îi zicea Seche, cu o singură excepție. Adrian Porumboiu îi spunea Doru, semn al unei relații mai presus decât a celorlalți, care foloseau acel diminutiv-poreclă și nu alintul de la numele de botez. De când fostul primar ieșise din viața publică și se retrăsese la ranch-ul său cam texan de la Hemeiuși, Porumboiu îl vizita regulat, semn al unei prietenii dincolo de rang, nevoie sau relație de afaceri. Povestea despre el că s-a îngrășat, că fumează cinci pachete pe zi, dar că scapără de inteligență și de chef de viață. Acum vreo două săptămâni, l-a vizitat la spital, la București și povestea că au râs împreună vreo oră, de ziceai că nu sunt la spital, ci în altă parte.

Porumboiu tocmai își îngropase fratele cu câteva zile în urmă și relata cum Seche, sau, pentru el, Doru, a reușit să-l scoată din starea psihică îngrozitoare în care se afla. Auzi, să te facă să râzi un om imobilizat, o matahală de aproape o sută cincizeci de kile, care zace pe un pat de spital cu mari probleme la coloana vertebrală, cu diabet, cu necazuri renale, cu inima varză și cu plămânii ciuruiți de suta de țigări înghițite pe zi!

Ă‚sta a fost Sechelariu! Un om care și-a trăit cu intensitate toate zilele vieții, până la ultima, care s-a exteriorizat mereu, care i-a iubit pe cei din jur, căruia i-a plăcut enorm să fie bogat și puternic, care a suferit îngrozitor când n-a mai fost așa. Un tip care a încheiat multe nopți a doua zi la prânz, care după ce s-a îmbogățit, neuitându-și trecutul de mecanic auto băga până la cot mânecile scrobite ale cămășii albe sub capota mașinii și le scotea de-acolo pline de căneală neagră, convins că și acolo, la motor, nu e nimeni mai priceput ca el. Cum nu e nimeni mai iscusit nici la fotbal, nici la afaceri, nici la politică, nici chiar la poker.

  În fotbal, Seche a nimerit într-un moment prost, nu că din 1990 încoace ar fi existat prea multe momente bune. În primul an a retrogradat, nu înainte de a bate pe Dinamo la București și a o deposeda de titlu. Încolțit de celebra Cooperativă din toate punctele cardinale, a fost silit s-o accepte o vreme, dar a scuturat din cap și a propus de mai multe ori momente zero. Celebru e cel de la Intercontinental, de acum vreo zece ani, când a reușit să-i adune pe toți și să le propună un drum nou, el însuși luând-o primul pe această cărare. S-a scuturat de vechi, a trecut la antrenori moderni, tineri, Rednic, Ilie Dumitrescu, Lupescu, dar a sfârșit strivit de punctele cardinale de care vorbeam mai devreme. Cu izul său de cneaz cotropit și-a retras gândurile la pista de karting, superba inutilitate pe care a construit-o din fonduri publice în speranța că-și va vedea într-o zi băiatul în Formula 1. A sfârșit strivit de boli, kilograme și gânduri, lăsând în urmă amintirea unui chip de Rasputin răspopit și a unei vieți de erou romantic gâtuit de urzelile celor din jurul său, cu treaba neterminată și cu ultima țigară încă fumegând în scrumiera care-l însoțea mereu.

Editorial scris de Alin Buzărin