Legitimat la Viitorul Cujmir, Mișu Cîncea și-a pierdut viața, la doar 23 de ani, duminică după-amiaza, într-un tragic accident rutier.
Acesta circula cu viteză, pe raza comunei Vânători (Mehedinți), și a intrat cu mașina într-un cap de pod, în timp ce a încercat să evite un autoturism care s-a angajat într-o schimbare a direcției de mers către stanga, către parcarea unui magazin, pe același sens de drum.
În urma impactului, ceasul de bord a sărit din autoturism, iar tânărul fotbalist a decedat pe loc, aspect constatat de medici de la SMURD, în momentul în care au ajuns la fața locului.
”La data de 16 august a.c., ora 14.39, pe DN 56 A, în localitatea Vânători, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști Serviciului Rutier s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, în localitatea Vânători, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcție de mers către stânga și ar fi fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Cujmir, ce se angajase în depășire.
Din impact, autoturismul condus de tânărul de 23 de ani a ricoșat într-un pod din beton.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 23 de ani și vătămare corporală a bărbatului de 35 de ani.
Șoferul de 35 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Mehedinți.
La sfârșitul lunii ianuarie, un alt jucător din Liga 4 Mehedinți, de la Avântul Bistrița, Eugen Meilescu, a decedat, la doar 27 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, în somn.
În memoria lui Meilescu, un fan înfocat al echipei lui Adrian Mititelu, FCU Craiova a ținut pe 2 februarie un moment de reculegere, înaintea partidei cu Dinamo București (2-1), contând pentru etapa 24 din sezonul regular al primei ligi.