FC Hunedoara va juca 7 amicale, toate în deplasare!

Marius ANGHEL 25 Jan. 2013, 13:45 Pregătiri, amicale
FC Hunedoara va juca 7 amicale,** toate în deplasare!

La exact o săptămână de la începerea antrenamentelor antrenorul principal al lui FC Hunedoara, Marius Opric a definitivat programul meciurilor amicale pe care liderul din C5 le va disputa în perioada de pregătire până la reluarea campionatului.

3 teste cu echipe din Liga a II-a

Astfel, Janos Vajda și colegii săi vor suține 7 jocuri test. Unul în această lună iar restul în februarie însă, niciunul la Hunedoara!

FC Hunedoara juca primul meci din 2013 chiar mâine cu Jiul Rovinari (locul 5 în C4 cu 16 puncte), pe terenul sintetic de la Târgu Jiu. Apoi, sâmbătă, 2 februarie „negru-albaștrii” vor evolua în compania lui CS Ineu (locul 1 în L4 Arad) sau UTA Arad (locul 5 în B2).

Următoarele trei partide de verificare FC Hunedoara le va susține în timpul stagiului centralizat de pregătire pe care îl va efectua în perioada 10-23 februarie în Stațiunea Băile Felix când va înfrunta pe rând formațiile: Kinder Paleu (locul 1 în L4 Bihor), pe 12 februarie, Crișul Sântandrei (locul 3 în L4 Bihor) și Corona Brașov (locul 1 în B2), pe 19 februarie.

În fine, în ultimul joc din perioada de pregătire FC Hunedoara va da replica lui FC Bihor (locul 8 în B2), pe 27 februarie.

Sezonul se reia de Mărțișor

Returul campionatului Ligii a III-a, Seria a V-a va începe vineri, 1 martie, când sunt programate să se dispute meciurile etapei a XIV-a urmând ca ultima etapă să fie programată pe 31 mai 2013. Perioada de transferuri în ligiile inferioare va începe luni, 28 ianuarie și se va încheia cu o săptămână înainte de startul celei de-a doua părți a campionatului.

„Am ales să jucăm în deplasare toate meciurile test deoarece cele mai tari partide din retur le vom disputa pe terenul adversarelor”
Marius Opric, antrenor principal FC Hunedoara

34 de zile au rămas până la startul returului Ligii a treia

Articol scris de Sami Tamaș

Marius ANGHEL 25 Jan. 2013, 13:45 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă