Oficialii clubului FC Olt Slatina negociază în aceaste zile rezilierea contractelor cu jucătorii Alin Vigariu, Dan Săndulescu și Ninel Corcoveanu.
Săptămâna trecută, mijlocașul de bandă stânga, Gabriel Velcovici, s-a despărțit de divizionara secundă. Potrivit oficialilor clubului, motivul despărțirii este cel al randamentului pe care l-au dat, în raport cu condițiile financiare oferite.
„Am hotărât o reziliere a contractelor, o parte dintre jucători le aveau mari, noi le-am considerat foarte mari în raport cu posibilitățile, dar mai ales pentru că nu au avut randamentul așteptat de club. Cu Velcovici s-a reziliat contractul săptămâna trecută, urmează discuții cu Vigariu, Corcoveanu și Săndulescu. Vrem să completăm lotul pe posturile pe care le considerăm deficitare, un vârf de atac, un mijlocaș central și încă un mijlocaș ofensiv, al doilea vârf, care să poate să joace pe benzi, dar cu profil ofensiv”, a declarat Gheorghiță Geolgău, președintele celor de la FC Olt Slatina.
Sursa: Gazeta nouă