După ce au reluat pregătirile în ziua de luni în vederea abordării cu succes a promovării în prima ligă fotbalistică a României, CF Brăila a efectuat în această săptămână și vizita medicală a jucătorilor, singurul care a lipsit fiind Daniel Prodan, cel care nu mai intră în vizorul antrenorului Alin Pânzaru pentru returul de campionat. Totodată, transferul unor jucători pe posturile deficitare ale clubului este pe cale să se îndeplinească și asta deoarece începând de joi CF Brăila are în componență două noi achiziții. Aici este vorba de Robert Neagoe și Bogdan Panait, doi fotbaliști care nu mai au nevoie de nicio recomandare.
Robert Neagoe este un mijlocaș central în vârstă 30 de ani care anul trecut a evoluat la Farul Constanța, iar Bogdan Panait vine de la CS Otopeni, dar de-a lungul carierei sale a mai trecut pe la FC Vaslui (2003-2009), iar în turul sezonului 2006-2007 a fost și la Steaua București.
Referitor la cei doi jucători, antrenorul brăilenilor Alin Pânzaru, ne-a declarat: „Într-adevăr, cei doi jucători se pregătesc cu noi începând cu ziua de joi 17 ianuarie, dar având în vedere faptul că aceștia sunt jucători de valoare nu pot afirma sub nicio formă că au venit în probe, ci că au venit cu gândul de a ne ajuta la realizarea obiectivului propus și anume să încercăm promovarea în prima ligă, chiar dacă este mult de muncă până atunci. Aceștia vor acoperi posturile posturile deficitare pe care le avem la echipă, dar acum trebuie ca ei să se înțeleagă cu cei din conducerea clubului.
Am efectuat deja vizita medicală, dar fără Daniel Prodan, la serviciile căruia am renunțat!
Sper ca la Brăila să mai vină cel puțin alți 2-3 jucători de valoarea lui Panait și Neagoe, iar de săptămâna viitoare vom efectua un stagiu de pregătire centralizat care va dura 10 zile dar să vedem unde!”– ne-a spus tehnicianul brăilean.
Articol scris de Marcel Sânpetru