Timișoara fotbalistică are familiile sale iar una dintre acestea e cea a machidonilor Trandu. Orlando, fostul fundaș al Politehnicii din anii ”90, a predat ștafeta la echipa fanion a Banatului fiului său, Răzvan. Talentatul mijlocaș poate promova la vară în Liga I cu ACS Poli și să calce astfel pe urmele unui alt machidon, Ianis Zicu, care a devenit idol pe arena „Dan Păltinișanu”.
Oli Trandu a făcut parte din ultima echipă „adevărată” a Politehnicii pe prima scenă, înainte de fuziuni și alte alterări. Fostul jucător și arbitru de fotbal, actual antrenor la Giroc (Liga 5), Orlando a evoluat trei sezoane pe arena principală a Banatului și a cunoscut atât gustul promovării pe prima scenă în 1995, cât și pe cel amar al retrogradării din 97. „A fost cea mai frumoasă perioadă, simți că ești fotbalist, ești băgat în seamă, ai altă viziune asupra fotbalului și a ceea ce înseamnă profesionalism”, spune Trandu senior despre experiența Poli.
Logic, machidonul timișorean și-a dorit ca fiul său, Răzvan, să trăiască ce a simțit și el. „Orice jucător din zona noastră se gândește să ajungă la clubul cel mai reprezentativ. E un important pas fotbalistic. Că a fost șansă sau alte împrejurări, important e să-și facă treaba după care vor veni și reușitele. Voiam să ajungă aici, pentru că totuși când joci la Poli, reprezintă ceva în țară, inclusiv în afara țării după această perioadă BkP”, adaugă Oli Trandu.
Răzvan recunoaște la rândul său că visa să joace pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
„Era o țintă pentru mine Poli, pentru că era un club important din România și un club reprezentativ al Banatului, e cel mai puternic din zona de vest. La fiecare club mai mic din județul Timiș la care am jucat, am dat totul pentru acel club, dar jucam cât mai bine și pentru a fi remarcat de cei de la Poli, să ajung să joc cândva acolo. Mai ales că și tatăl meu a jucat aici. Tatăl meu m-a ambiționat, pentru că am vrut să joc foarte mult la Poli și să-i calc pe urme, să văd cum e starea de spirit. Pentru fiecare jucător e o onoare. Eu eram fanul echipei și mergeam la meciuri în perioada BKP”, spune Răzvan Trandu, mijlocaș ACS Poli Timișoara
Pe urmele lui Zicu
Machidonii au arătat de-a lungul timpului un talent fotbalistic deosebit. Cel mai bun jucător român, Gică Hagi dar și fosta vedetă a lui Poli, Ianis Zicu, au origini în Sudul Dunării. Răzvan își dorește să fie urmașul ultimului dar știe că mai are mult de lucrat.
„Amândoi suntem stângaci, avem execuții, bine, el este mult mai tehnic, dar cu timpul poate îl ajung și la acest capitol”, afirmă Trandu jr.
Tatăl jucătorului spune că fiul său are atât origini machidone, cât și moțești după mamă. „Eu sunt născut aici dar bunicii din partea tatălui sunt născuți în Albania, din partea mamei unul e din Grecia și celălalt din Iugoslavia. Eu cu nevasta suntem din Dudeștii Noi, a fost cea mai mare comunitate de machidoni din vestul țării”, explică Oli Trandu. Din actualul lot al lui ACS Poli, portarul Mihai Gherasim mai are origini machidone pe linia mamei.
„Câteodată trebuie să mai și riști ca să ieși câștigător”
Răzvan Trandu s-a remarcat în tur la ACS Poli în special la ultimul joc, cel cu FC Bihor, în care a dat o pasă de gol și a marcat două goluri superbe. Prima reușită a fost din penalty, unul executat în stilul Adi Mutu. „Câteodată trebuie să mai și riști ca să ieși câștigător”, spune mijlocașul despre „panenka” reușită. „Mie mi s-au oprit toate funcțiile vitale când am văzut cum dă acel 11 metri”, îl întrerupe tatăl său. Al doilea gol al său a venit rapid, de această dată reușea cu un lob de efect să întoarcă rezultatul de la 1-2 la 3-2 pentru echipa sa. „A fost o bucurie pentru toți, de la președinte la ultimul suporter.Am simțit că nu mai puteau să revină de la 3-2. Din tur consider că a fost cel mai bun meci al meu”, adaugă Trandu jr.
Sfaturi de la tata
Răzvan s-a atașat de fotbal după ce tatăl său îl lua cu el de mic la stadionul UMT. În mod normal, Orlando și-a sprijinit fiul cum a putut. „Eu l-am ajutat cu sfaturi, i-am zis ce înseamnă când vrei să ajungi să faci fotbal de performanță și cam ce se cere când ajungi acolo. Am avut discuții, sunt momente când îi mai explic după anumite jocuri una alta, cam ce trebuia să facă. Lucruri care țin de experiență și care cu cât le prinde mai repede, cu atât e mai ușor pentru el. În primul rând el face ce-i spune antrenorul”, adaugă Oli, care e la rândul său tehnician.
Alături mereu de fiul său, Oli își amintește că se bucura de progresul lui Răzvan încă de când era antrenorul juniorilor de la Pădurea Verde. „M-am bucurat când juca la UMT II, când a dat patru goluri din lovituri libere și ne-a salvat de la retrogradare. A fost și debutul în B la Fortuna Covaci. Golurile din anul promovării, sunt și golurile de acum cu FC Bihor, frumoase și importante”, remarcă tatăl tânărului fotbalist.
De altfel acesta contabilizează toate reușitele realizate de Răzvan (21 ani): 27 de goluri în circa 150 de partide la seniori.
Dor de fotbal
Trandu jr. și-a petrecut sărbătorile acasă și a fost plecat doar câteva zile la Viena în 2013 dar spune că s-a săturat de vacanță și de abia așteaptă să-și revadă colegii.
„Așteptam reunirea pentru că deși vacanța e binevenită după un timp mă plictisesc și mi-e dor să joc fotbal. Returul sper să fie cel puțin la fel de bun ca turul, se poate și mai bine, și la final să fim toți bucuroși. Noi ne dorim să avem cât mai multe victorii și să rămânem neînvinși, cred că am fi singurii din primele trei ligi din România care fac asta, am demonstra că suntem cei mai buni”, spune Răzvan Trandu
Mijlocașul e prieten bun cu Nanu și Enciu dar spune că întreaga echipă pregătită de Valentin Velcea a devenit o familie în tur. „Atmosfera la echipă e foarte frumoasă, sunt și rezultate, și e așa cum ar trebui să fie la un club. Suntem toți foarte buni prieteni, așa am reușit să ajungem unde suntem”, conchide Răzvan Trandu.
Înainte să sosească la ACS Poli, Trandu jr. a mai evoluat la UMT, Fortuna Covaci și ACS Recaș, reușind două promovări de excepție cu ultimele două dintre acestea. În toamnă a reușit două goluri și două pase de gol în nouă partide bifate pentru noua echipă a Timișoarei.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)