Am ajuns și la partea a patra a statisticii turului Ligii a II-a, după ce până acum ne-am ocupat de elemente generale și goluri. Azi începem capitolul dedicat jucătorilor, care se va întinde pe două episoade din cauza numărului mare de informații. Pentru o mai ușoară împărțire a informațiilor am decis ca străinii, dar și debutanții din fotbalul românesc să aibă un articol separat, care va însemna partea a cincea a statisticii.
Trecând la subiect să spunem că în turul campionatului Ligii a II-a au evoluat nu mai puțin de 619 de jucători, 299 fiind folosiți în seria I, iar restul de 320 în seria a II-a. În plus, pe lângă aceștia, au mai fost trecuți pe foile de joc ca rezerve alți 84 de jucători, însă aceștia nu au prins niciun minut pe teren.
Dinamo II, aproape 3 echipe de start. Timișoara și Farul, o foaie de joc +1
Liderul absolut ca număr de jucători folosiți a fost Dinamo II, cu 31 de jucători, asta în timp ce FC Maramureș a fost liderul seriei a II-a cu 29 de fotbaliști folosiți. La polul opus, cele două serii au avut câte o reprezentantă, Farul și Timișoara folosind doar 19 jucători, adică cu unul mai mult decât o foaie de joc plină! Interesant de remarcat că Dinamo II a mai avut patru rezerve nefolosite, FC Maramureș doar două (ambii jucători în cauză fiind portari!), iar Timișoara trei, în timp ce Farul a avut șase jucători care au stat pe bancă în tur fără a intra niciun minut pe teren. De altfel șase a fost numărul maxim de jucători de la o echipă aflați în această ipostază, cifră întâlnită nu doar la Farul, ci și la Sportul și la CSM Rm. Vâlcea.
Mai trebuie semnalate două curiozități în privința rezervelor fără minute jucate. Astfel, trei jucători au fost aduși în timpul turului, dar nu au jucat niciun minut pentru noile lor echipe, în speță A. Dumitru (Farul), M. Voicu (FC Olt) și L. Săraru (Vâlcea). Totodată, alți șapte jucători au prins cel puțin un meci pe bancă în postura de rezerve nefolosite înainte de a fi puși pe liber sau a pleca la alte cluburi în timpul turului. Este vorba aici de Dragu (Delta, plecat la Eolica), Voineag (Chindia -> Ștefănești), Ghinea și Ursache (Dinamo II -> liberi), Kassai și Pleșa (Sportul -> liberi), Contor (Unirea -> liber)
Buftea, Damila și Voința Sibiu au folosit cei mai mulți portari
Doar nouă echipe au avut încredere în portarul titular, folosindu-l din primul până în ultimul minut al turului. Cei nouă integraliști sunt Perianu (Chindia), Măstăcan (Dunărea), Curcă (Farul), Bucuroiu (Otopeni), L. Dobre (Slobozia), T. Marc (Corona), Bordea (FC Olt), B. Miron (Luceafărul) și Kirev (ACS Poli). La polul opus s-au situat trei echipe: Buftea, Damila și Voința Sibiu, toate folosind câte trei portari, în timp ce restul de 15 echipe din Liga a II-a au folosit în tur câte doi goalkeeperi. În total, echipele din Liga a II-a au folosit în tur 48 de portari, în timp ce alți 28 de portari se pot lăuda că au fost rezerve nefolosite.
Corona, record de integraliști
Lista celor care au evoluat meci de meci, prinzând tot turul din minutul 1 până în minutul 1080 (adică 12 meciuri complete) nu se rezumă doar la cei nouă portari. Pe lângă aceștia, au mai fost integraliști alți fotbaliști. Este vorba de B. Dumitru (Otopeni), Goșa și Sg. Bar (Săgeata), Petrache (FC Bihor), Martac, Vl. Munteanu și Damian (Corona), Letan (Luceafărul), Vătăjelu (CSM Rm. Vâlcea) și Alin Gligor (UTA). După cum bine se observă, recordul îl deține Corona (foto) cu patru integraliști, celor trei jucători de câmp adăugându-li-se și portarul Marc.
Au fost și două ratări incredibile, mureșeanul Loránd Szilágy și dunăreanul Alex Cristea. Primul a fost la niciun minut de topul integraliștilor, el fiind eliminat pentru cumul de galbene în ultimul minut al partidei FCM Tg. Mureș – FC Olt, din ultima rundă a turului! La fel de aproape a fost și Cristea, el ratând recordul din cauza antrenorului, care l-a schimbat în prelungirile meciului Dunărea – Sportul din aceeași ultimă etapă!
Zece loturi completate din mers
Piața transferurilor a fost destul de activă și după terminarea perioadei oficiale de transfer, astfel că zece cluburi au făcut un total de 22 de transferuri pe parcursul turului. Unele cluburi au adus jucători de peste hotare, lider la acest capitol fiind UTA cu 4 jucători (Feussi, Laso, Ricardo și Marcelinho), în timp ce altele au profitat de retragerile unor echipe din Liga a III-a. Cea mai devalizată în acest sens a fost „răposata” FC Cisnădie, care a dat în Liga a II-a nu mai puțin de patru jucători: trei la FC Maramureș (Gego. Oltean și C. Cornea) și unul la Otopeni (B. Panait).
A existat și un caz aparte în materie de transferuri, Precup fiind dat afară de FC Olt cu puțin timp înaintea începerii turului. De această situație a profitat FCM Tg. Mureș care l-a înregimentat imediat pe fostul mijlocaș al oltenilor.
Interesant de remarcat și faptul că niciunul dintre jucătorii Voinței nu a fost transferat în tur după desființarea echipei, cu excepția celor care au revenit la echipele de la care au fost împrumutați.
„Bunicul” Negrea și „nepotul” Popa
Extremele în materie de vârstă au atins noi culmi, după ce în sezonul acesta a debutat primul jucător născut în 1997, juniorul „studenților” Răzvan Popa. La cealaltă extremă s-a aflat băimăreanul Petrică Negrea născut în 1973, adică cu 23 de ani și jumătate înaintea lui Popa! Luați pe fiecare categorie în parte, cel mai tânăr portar al turului a fost Vâlceanu de la Sportul, născut în octombrie 1996, mai tânăr cu mai bine 20 de ani decât Tufiși (1976) de la CSM Rm. Vâlcea, care a fost „moșul” portarilor.
La capitolul fundași, veteranul a fost Daniel Florea de la Dunărea Galați, care va împlini de Revelion 37 de ani. În schimb, dinamovistul Andrei Radu a sărbătorit în iunie împlinirea a doar 16 ani! Dacă la mijlocași am pomenit deja de Negrea și Răzvan Popa, în schimb la atacanți extremele se află în seria I acolo unde ialomițeanul Mihalcea (1976) este veteranul, iar „studentul” Mareș este juniorul cu cei 16 ani și jumătate ai săi. Interesant de remarcat că Mareș a luat titlul de cel mai tânăr atacant la mustață în dauna bihoreanului Pușcaș, acesta din urmă fiind mai mare cu aproape o lună.
Este interesant de menționat că Mareș deține recordul de cel mai tânăr marcator al turului, în timp ce Daniel Florea de la Dunărea Galați este cel mai bătrân.
Ar mai fi de semnalat că la capitolul jucători U21, cel mai bine din Liga a II-a a stat Dinamo II, care a folosit 20 de jucători din această categorie, urmată de Sportul cu 14 și Vâlcea cu 13! Însă Sportul are un record inedit, fiind echipa cu cei mulți juniori U17 utilizați în acest sezon, adică patru la număr: Vâlceanu, Mareș, Pațurcă și R. Popa; cu excepția ultimului, toți ceilalți sunt născuți în 1996.
RECORDURI ÎN MATERIE DE JUCĂ‚TORI:
– 619 de jucători au evoluat în tur, 299 în seria I și 320 în seria a II-a, în timp ce alți 84 au fost rezerve nefolosite
– 48 de portari au evoluat în tur, în timp ce alți 28 au fost rezerve nefolosite
– 31 de jucători a folosit Dinamo II, acesta fiind recordul Ligii a II-a ca număr maxim, însă satelitul câinilor a mai avut alte patru rezerve nefolosite.
– 19 jucători au folosit Farul și ACS Poli, cele două echipe aflându-se la extrema cealaltă față de Dinamo
– 20 de jucători Under21 a folosit Dinamo II în tur, în timp ce Sportul a avut 4 Under17!
– 3 portari au folosit Buftea, Damila și Voința Sibiu, număr record pentru acest tur
– cel mai bătrân jucător a fost băimăreanul Petrică Rodin Negrea (10.09.1973), iar cel mai tânăr a fost bucureșteanul Răzvan Ștefan Popa (04.01.1997)
– cel mai bătrân marcator a fost gălățeanul Daniel Florea (31.12.1975), iar cel mai tânăr a fost bucureșteanul George Mareș (16.05.1996)
– au evoluat în toate cele 1080 de minute ale turului un număr de 19 jucători: Perianu (Chindia), Măstăcan (Dunărea), Curcă (Farul), Bucuroiu și B. Dumitru (Otopeni), Goșa și Sg. Bar (Săgeata), Petrache (FC Bihor), L. Dobre (Slobozia), T. Marc, Martac, Vl. Munteanu și Damian (Corona), Bordea (FC Olt), B. Miron și Letan (Luceafărul), Vătăjelu (CSM Rm. Vâlcea), Kirev (ACS Poli) și Alin Gligor (UTA)
– 7 jucători au fost rezerve nefolosite înainte de a pleca la alte cluburi sau a fi puși pe liber
– 5 jucători activi au avut și rol de antrenor în tur: Kiriță (principal la Buftea), D. Florea (secund la Dunărea), D. Zaharia (secund la Săgeata), Dorin Toma (secund la Baia Mare), Neaga (secund la Mioveni)
– 5 meciuri din tur nu a avut FC Maramureș rezervă de portar, după ce în prima etapă a avut doi portari de rezervă!
– 6 jucători au plecat sau au fost puși pe liber de Buftea înainte de ultima etapă, acesta fiind recordul turului
– Delta Tulcea a folosit cea mai bătrână pereche de portari, Olteanu și Stoicescu, cei doi fiind născuți în aceeași zi(!), dar la diferență de un an: primul în 1979, al doilea în 1980!
– Sportul a avut cea mai tânără pereche de portari cu Ormenișan (20 de ani) și Vâlceanu (16)
– Damila a fost singura echipă care a avut în permanență cel puțin doi atacanți Under 21 titulari, ba în unele chiar trei! Tripleta implicată în această „poveste” a fost alcătuită din Voinea, Codin și B. Geantă
Nu ratați episodul următor dedicat stranierilor și debutanților
IMPORTANT: Preluarea acestor statistici se poate face numai cu menționarea specifică a autorului în speță Mihai Andrieș, cu link spre sursă
Articol și statistică de Mihai ANDRIEȘ
Foto de Marius ANGHEL