Antrenorul celor de la FC Argeș, Iulian Crivac, s-a arătat dezamăgit după înfrângerea cu FC Olt Slatina. Tehnicianul le-a imputat golurile încasate fundașilor Adrian Voicu și Bogdan Vișa.
Fostul aluminist a avut o evoluție slabă, iar în minutul 73 și-a lăsat echipa în inferioritate. „Sunt dezamăgit de rezultat, de atitudinea unor jucători, care se cred cu experiență, nu e posibil să ai mingea, să îți tremure picioarele, să o dai la adversar. Prima repriză a fost echilibrată, a fost acea greșeală, ne-am revenit după pauză, nu știu dacă a fost gol valabil, voi vedea imaginile, pe fondul jocului bun a venit acel roșu, a fost greu, cu toate că și în nouă oameni am avut ocazii. Nu știu dacă e meritată victoria lor, când un jucător din zid ridică mâna și deviază traiectoria mingii, mi se pare normal să dai unsprezece metri, a fost un arbitraj foarte slab. E păcat, s-au întâlnit două echipe bunicele, cred că ați văzut fotbal la echipa mea, dar nu mă așteptam să greșească jucătorii cu experiență, este inadmisibil. Ați văzut meciul, ce rost are să dau nume, se știu ei vinovați”, a declarat, citat de Gazeta nouă, Crivac, după meciul cu FC Olt Slatina.