Fundașul Damilei, Marian Posteucă s-a pregătit azi normal, alături de colegii săi și pare refăcut după durerile la inghinali, care îl făcuseră incert pentru derbyul vâlcean de sâmbătă, cu fosta sa echipă, CSM.
„M-am refăcut în proporție de 90%, sper să pot să joc, dacă voi fi introdus pe teren de domnul Lincar. Se vorbește de orgolii, dar e normal, sunt două echipe din același oraș, e normal să fie mândria de a câștiga, dar sincer, noi ne dorim să câștigăm punctele puse în joc și atâta tot. În primul rând, trebuie să nu primim gol nici acum, nu am primit gol până acum pe teren propriu, dar CSM are jucători buni, Pârvu e un jucător foarte bun, Vasile la fel, Tomozei și el, dar am înțeles că e accidentat, iar pe restul nu îi știu. Damila cu siguranță poate mai sus, dar trebuie să mai luăm măcar patru puncte din ultimele două jocuri din tur și cred că avem șanse reale să tragem la primele două locuri” crede fundașul alb-verzilor.
Deși a plecat cu scandal în urmă cu doi ani de la CSM, Posteucă nu îi mai poartă pică patronului din Zăvoi, Cătălin Rufă, care, între timp, a și încercat să îl readucă la echipă, dar jucătorul a preferat să vină la Damila. „Trebuie să respecți meseria și echipa la care joci. Nu mai am nimic cu domnul Rufă, chiar dacă m-a acuzat pe nedrept că nu mi-am apărat corect șansele în jocul de la Ploiești, ce a fost, a fost, nu mai contează acum. La câteva luni după ce plecasem, mă sunase domnul Rufă să mă cheme înapoi, dar nu aveam cum să mai revin acolo”
Articol scris de Adi Georgescu