Singura formație bănățeană din primele două eșaloane are un singur scop după ce a stat mai bine de două săptămâni, fără joc, pe loc promovabil: să rămână în primele două echipe din B2. ACS Poli nu va avea o misiune foarte ușoară, FC Maramureș Univ. Baia Mare e în creștere după schimbarea antrenorului.
„După această mini-pauză de trei săptămâni ne așteaptău un joc cu o echipă bună. Încercăm să ne consolidăm poziția secundă în clasament. Ne așteaptă un joc important, poate cel mai important, pentru că am putea profita de culoarul favorabil pe care ni l-am creat. Baia Mare face atât cât poate și cu siguranță va încerca să scoată cel puțin un punct la Timișoara”, a declarat Valentin Velcea.
„Principalul” timișorenilor nu îi va avea la dispoziție pe Șeroni și Nohai, suspendați pentru cumul de galbene. De asemenea ACS Poli se confruntă cu problemele medicale mai vechi ale căpitanului Adrian Poparadu și accidentarea suferită mai recent de vârful Szabolcs Szekely, cei doi au revenit recent alături de colegi la antrenamente și sunt incerți pentru sâmbătă.
Miculescu, titular
Soluția pentru substituirea lui Șeroni în echipa alb-negrilor e Eugen Miculescu, fundaș central care poate evolua și pe partea stângă. „Mi-a venit și mie șansa să joc, dar important e să câștigăm. Eu întotdeauna am fost pregătit să intru, m-am antrenat serios și sper să profit de această șansă… Ne așteaptă o partidă grea dar dacă suntem concentrați și punem în aplicare ce exersăm la antrenamente ne vom face jocul mai ușor. Suntem pregătiți să facem un meci bun, mai ales că e ultimul pe 2012 în fata propriilor noștri fani”, a spus Miculescu (29 de ani). Acesta a mai bifat doar un joc în actuala ediție a Ligii a II-a.
În aceste condiții linia de fund a lui ACS Poli ar arăta în felul următor cu Baia Mare: Sakir, Petrovic, Miculescu și Marovic (de la dreapta la stânga).
FC Baia Mare nu a cunoscut încă înfrângerea sub comanda tehnicianului Ioan Tătăran. În ultima etapă maramureșenii au învins UTA cu 2-1 pe teren propriu, aceștia au în componență un fost recășean, e vorba de mijlocașul Tiberiu Chivoiu (24 de ani), care nu a fost reținut în vară la ACS Poli dar care a avut parte de jocuri bune pe „Dealul Florilor”.
ACS Poli – FCMU Baia Mare se dispută sâmbătă pe stadionul „Dan Păltinișanu”, de la ora 15:30, în etapa a XIV-a (penultima a turului) din B2.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)