Cu Salvarea la stadion, jucătorii lui Argeșului și ai Coronei riscau să moară cu zile

Mihai Andries 17 Nov. 2012, 18:00 Campionat
Cu Salvarea la stadion,** jucătorii lui Argeșului și ai Coronei riscau să moară cu zile

 

Meciul de vineri seara dintre FC Argeș și Corona s-a disputat în condiții regulamentare însă cu toatea acestea jucătorii care ar fi suferit accidentări grave riscau să moară cu zile din cauza medicilor de pe Salvare care stăteau mult prea departe de teren.
 
Gazdele au avut la meci două salvări însă aceastea au fost nevoite să staționeaze la intrarea pe pistă, din cauză că autoritățile locale au pus un strat de tartan pe pista de la stadion și au interzis acesul mașinilor pe ea. Nimic nelalocul lui până aici însă în minutul 86 jucătorul oaspeților Fizeșan s-a accidentat grav, culmea, la o intervenție a sa asupra lui Negoiță. Dându-și seama de gravitatea accidentării la picior, arbitrul și ceilalți jucători au început să facă semne disperate, în zare, către Salvări solicitând de urgență intervenția medicilor specializați.
 
Probabil luați pe nepregătite, aceștia s-au trezit alergând spre teren mai întâi fără trusa medicală, apoi fără targă, de fiecare dată întorcându-se din drum. În cele din urmă cu trusa și targa au parcurs vreo sută de metri până la jucătorul accidentat în chicotelile puținei asistențe de pe teren și au acordat primul ajutor. Văzând că este și ceva mai grav l-au suit pe jucător pe targă, l-au dus la Salvare și apoi l-au transportat la Spital. Între timp, la ieșirea din teren, Fizeșan a primit și al doilea galben pentru intrarea sa și implicit cartonașul roșu. După meci antrenorul oaspeților avea să anunțe că Fizeșan are o accidentare gravă la tibie
 
Și, probabil după aceste incidente, Federația va specifica clar în regulament unde trebuie poziționată Salvarea la un meci sau unde trebuie să stea medicii cu toatele cele pregătite în cazul în care mașina nu are acces pe pistă ca la Pitești. Pentru că, Doamne Ferește!, dacă vineri vreun jucător suferea o accidentare mult mai gravă, la cap de exemplu, acesta putea muri cu zile până când medicii ajungeau la el și apoi până îl duceau la Salvare.
Pentru că, până la urmă solicitarea Salvării la meciuri este pentru că aceasta este dotată corespunzător pentru acordarea primul ajutor în orice situație specială, dar asta numai în cazul în care mașina poate ajunge la jucător cât mai repede și nu ca jucătorul să ajungă la Salvare după minute de la accidentare. 
 
 
Articol de Alin MARCU
Mihai Andries 17 Nov. 2012, 18:00 Campionat
Pe aceeași temă