Atacantul timișorean crede că dacă el și colegii săi erau concentrați și determinați pe toată durata jocului, nu ar fi pierdut două puncte cu FC Argeș. Alex Boștină a mai spus că rezultatul e echitabil în condițiile în care oaspeții au avut o ratare mare pe final.
„În ultimele minute pe care le-am jucat eu i-am simțit foarte motivați pe colegi. Începem să donăm puncte ca și cu UTA. Puteau să ne dea și ei al treilea gol, dar noi trebuia să câștigăm. Ei au decis să facă acele gesturi (simulări), noi am încercat să ne impunem stilul. Ținând cont că au scăpat și singur cu portarul rezultatul e echitabil”, a declarat Boștină.
Folosit cu precădere pe final, atacantul lui ACS Poli recunoaște că mai sunt și căderi în jocul echipei deși alb-negri se străduiesc să domine partidele din B2. „Fiecare spune ce crede, noi am întors la 2-1 când mai erau câteva minute… Ne-a lipsit concentrarea și mai multă încredere. Noi dăm totul și la antrenamente, în teren contează cum e și adversarul. Suntem siguri pe jocul nostru în majoritatea timpului”, susține vârful crescut la Poli.
Alex Boștină a marcat 3 goluri și a oferit două „assist”-uri în nouă apariții în acest sezon de Liga a II-a (250 de minute jucate).
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)