Marinarii au pierdut, într-o singură săptămână, în fața ultimelor două clasate și se află pe penultimul loc al ierarhiei eșalonului secund
După dezastrul de la Dinamo II, când a pierdut cu 0-4, Farul spera să se reabiliteze sâmbătă, când a primit vizita penultimei clasate, A.C.S. Buftea. La capătul celor 90 de minute ale partidei, situația nu avea să se schimbe, ba chiar s-a agravat. Marinarii au pierdut și cu Buftea și au ajuns să se teamă serios de retrogradarea în Liga a III-a.
Oficial, jucători și staff-ul tehnic, toți au declarat la unison că le este imposibil să înțeleagă ce anume se petrece la echipă de toate merg prost și au ajuns la un numitor comun: formația este blocată psihic.
Disputa de sâmbătă, programată în cadrul etapei cu numărul 10, s-a încheiat cu succesul oaspeților, 1-2, după ce Farul reușise să deschidă jocul prin Ivanovic. Artavazd Karamyan a marcat, însă, ambele goluri ale oaspeților, care au obținut la Constanța abia a doua victorie a sezonului. Buftea a reușit, în urma succesului, să urce un loc în clasament, în dauna Farului, care acum a coborât pe locul 12, penultimul. Singura formație care mai este sub echipa de pe litoral este Dinamo II.
Ironii și înjurături din tribună
Rezultatele slabe din startul sezonului au alungat de la stadion și puținii spectatori care se mai încumetau să plătească bilet pentru a vedea pe Farul. Nici măcar cele două galerii nu și-au mai ocupat locurile obișnuite, ei preferând să se amestece printre spectatorii de la tribuna a II-a. De acolo, cei aproximativ 30-40 de ultrași au scandat dur la adresa conducerii și i-au cerut lui Giani Nedelcu să vândă echipa. Jucătorii nu au fost nici ei mai menajați, fotbaliștii fiind amenințați cu „ruperea picioarelor”. De asemenea, sportivilor li s-a mai spus că nu merită să îmbrace tricoul alb-albastru și că sunt o rușine pentru clubul de pe litoral.
În ciuda amărăciunii cauzate de rezultate și, mai ales, de jocul prestat de favoriți, galeria nu și-a pierdut simțul umorului și a făcut, în multe rânduri, haz de necaz. În anumite momente ale meciului, suporterii au acompaniat pasele constănțenilor cu „ole”-uri, iar în momentul când Farul lega o fază se scanda „Joacă Farul, zici că e Realul” (Real Madrid – n.r.).
Situație inexplicabilă pentru tehnicieni
Antrenorul principal al Farului, Alin Artimon, a fost suspendat și la meciul cu Buftea, iar cel care a fost mandatat să se ocupe de joc a fost secundul Ion Barbu. Acesta a fost, de altfel, unul dintre singurii care au primit aprecieri din partea galeriei, la finalul jocului. El a venit cu capul plecat la conferința de presă și, fără niciun fel de exagerare, a rostit de mai bine de 30 de ori: „nu știu ce să spun, nu știu ce se întâmplă”. În cele din urmă, Barbu și-a găsit cuvintele și a spus: „Nu sunt multe de spus, doar că este o situație grea pentru noi și că ne pare rău. Trebuie, totuși, să strângem rândurile și să ne salvăm din această încurcătură. Deși nu are rost să spun, echipa a jucat mai bine decât la Dinamo, dar degeaba, rezultatul este tot unul nefavorabil. Echipa este blocată psihic, este singurul motiv pe care îl pot găsi la ora asta, nu vreau să cred că asta este valoarea jucătorilor, că nu au față nici măcar de Liga a II-a. Totuși, deși este un clișeu, speranța moare ultima și caracterele puternice se văd în astfel de momente grele”.
Farul este pe penultimul loc în clasament, cu șase puncte acumulate în opt meciuri, iar în etapa următoare, sâmbătă, va juca pe terenul celor de la Chindia Târgoviște.
Articol scris de Cristian BANCIU
Foto: Alexandru RAITA