Romulus Petrescu dă lovitura de începere cu FC Argeș!

Mihai Andries 29 Oct. 2012, 14:20 Campionat
ACS Poli continuă campania prin care cistește pe cei care au făcut istorie pentru fotbalul timișorean. Dacă la meciul cu Luceafărul, lovitura de start a jocului a fost dată simbolic de legendarul Emeric Dembrovschi, luni, la partida cu FC Argeș, onoarea îi va reveni unei alte foste glorii alb-violete, Romulus Petrescu.

În urma duelului Corona Brașov – Damila Măciuca, încheiat cu scorul de 4-1 pentru gazde, vâlcenii au suferit a doua înfrângere în B și pot ceda locul promovabil trupei pregătite de Valentin Velcea. Cu o victorie în fața piteștenilor ACS Poli își asigură locul 2 după etapa a zecea indiferent de alte rezultate.

La fel ca la jocul cu Luceafărul, și la startul meciului de mâine va avea loc un moment special, parte a campaniei noului club bănățean de a cinsti legendele fotbalului bănățean. Astfel, lovitura de începere îi va reveni de această dată lui Romulus Petrescu, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai Politehnicii din anii ’70.

Născut pe data de 26 septembrie 1948, în localitatea Maia, județul Cluj, Romulus Petrescu a evoluat mai întâi la Crișul Oradea și CFR Cluj, pentru ca în 1974 să se transfere la Politehnica Timișoara. A făcut parte din generația care a evoluat în premieră pentru clubul alb-violet în competițiile europene intercluburi, clasându-se pe locul 3 in Divizia A (ediția 1977-78). Petrescu a marcat chiar golul calificării în „dubla” cu MTK (Cupa UEFA, 1978). Ulterior, a fost conducător al clubului, ocupând postul de vicepreședinte, pentru ca mai târziu să renunte la activitatea din fotbal, devenind funcționar vamal.


Articol scris de Cornel BIHOLARI
Foto medalion: ACS Poli

Mihai Andries 29 Oct. 2012, 14:20 Campionat
Pe aceeași temă