Alin Artimon era mulțumit de cele arătate de echipa sa în jocul câștigat astăzi, pe teren propriu, scor 1-0, cu Dunărea Galați. Antrenorul Farului avea înaintea jocului două obiective de urmărit, iar la finalul acestuia le-a îndeplinit pe ambele. Acesta așteaptă acum ca jucătorii să confirme și în următoarele meciuri după ce au scăpat de presiune.
„M-a preocupat foarte tare două aspecte pentru jocul asta: cele trei puncte care să ne mai ia din presiunea lipsei de rezultate și modul în care vor reacționa jucătorii după evoluția slabă de la Suceava. Le-am obținut pe ambele și-mi felicit jucătorii pentru atitudine, chiar dacă s-a văzut o crispare.
Sper ca acest rezultat să ne dea liniște și să arătam că avem calitate. Când ne vom învăța cu presiunea cred că devenim una dintre echipele bune pentru că acum suntem departe de ceea ce putem.
Cheia meciului a fost jocul nostru mai bun din repriza a doua. Sunt multe lucruri de făcut și cred ca vom arăta în perioada următoare și prin rezultate faptul că ne antrenăm corespunzator.”, a declarat, citat de fcfarul.ro, la finalul partidei antrenorul Alin Artimon.
Golul lui Marius Matei a fost hotărâtor pentru câștigarea meciului contra Dunării. Cu aceste trei puncte, Farul acumulează 6 puncte și urcă pe locul nouă.
Articol scris de Marius ANGHEL