Olimpia se deplasează mâine dimineață la București

Mihai Andries 25 Sep. 2012, 16:53 Faza națională
Olimpia se deplasează mâine dimineață la București

După calificarea spectaculoasă în dauna celor de la FC Bihor, sătmărenii se vor duela joi seara cu Rapid București, pe arena din Giulești. Asta în ciuda faptului că Olimpia Satu Mare a fost desemnată inițial drept echipă gazdă. Sătmărenii vor porni mâine dimineață, cu autocarul spre București, acolo unde, dacă vor ajunge la o oră acceptabilă, vor efectua un antrenament pentru a se obișnui cu gazonul.

Pe lângă staff-ul tehnic, vor mai face deplasarea portarii Șuta, Coman, Gorbe și jucătorii de câmp Moș, Micaș, Iuhas, Glodean, Homorozan, Lauruc, Sabău, Silaghi, Prodan, Dragoș, Dănilă, Molnar, Ghiriti, Botoș, Villand, Cosma, M. Mureșan, Mihai Pop, Hanus, Marinaș, Gavrilescu, Feier, Roatiș. După cum se poate observa vor face deplasare și juniorii din lot, chiar dacă regulamentul prevede că nu este obligatorie folosirea lor. Singurul absent va fi Marian Pop care se pare că este accidentat, iar în prezent se află la Cluj pentru a i se face investigații medicale mai amănunțite.

Partida va începe de la ora 19.00 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport.

Articol scris de Veronica HODAS

Mihai Andries 25 Sep. 2012, 16:53 Faza națională
Pe aceeași temă