Regulamentul prevede ca nici un meci de fotbal din primele divizii să nu pornească la drum dacă nu există două ambulanțe pe marginea terenului. Aceasta este condiția minimă de îndeplinit de către echipele gazdă pentru a evita orice fel de probleme, asemănătoare decesului fotbalistului celor de la Delta Tulcea, Henry.
Acest lucru trebuia să se petreacă și la partida pe care FC Argeș a disputat-o în prima etapă pe terenul celor de la Luceafărul Oradea. Gazdele nu au avut decât o ambulanță, iar a doua a fost improvizată și dintr-o mașină marca Mercedes (vezi foto) ce s-a transformat peste noapte în ambulanță, evident, neavând nicio dotare corespunzătoare. Tocmai de aceea oficialii echipei FC Argeș, în frunte cu managerul general Cătălin Barbu au efectuat o contestație înainte de startul meciului din prima etapă, pentru nerespectarea acelor paragrafe din regulament.
În mod normal, mâine trebuie soluționat memoriul, de catre Comisia de Disciplina din cadrul FRF. In aceste conditii piteștenii au toate șansele să câștige jocul la masa verde. Astfel FC Argeș ar avea șase puncte după primele două etape. Oficialul piteștieniilor susține faptul că nu este nevoie de producerea a unei alte tragedii pentru ca la jocurile oficiale să fie prezente două ambulanțe dotate corespunzător.
Sursa: FC Argeș