Confruntarea fotbalistică Timișoara – Arad, din prima etapă a Ligii a II-a, s-a încheiat la egalitate, 1-1. Două goluri marcate pe final de două rezerve (timișoreanul Boldea și arădeanul Miron) au animat un meci trist, care a semănat prea puțin cu un adevărat Poli – UTA.
Părăsiți de galerie, timișorenii au lăsat intrarea liberă. Au venit 5.000 de spectatori, dar în Peluza Sud spartul semințelor s-a auzit mai tare decât scandările. Cei 300 de ultrași arădeni au dat dovadă de solidaritate: nu și-au înjurat rivalii și chiar au afișat un banner de susținere: „ACS Recaș nu e Poli”.
Nu doar absența galeriei timișorene a fost ingredientul lipsă dintr-un adevărat derby. Ambele echipe sunt mai slabe ca în sezonul trecut, când Poli și UTA jucau tot în liga secundă. La timișoreni au mai rămas Poparadu, Dobricean și alți patru-cinci jucători care nu prindeau lotul în sezonul precedent.
Echipa care joacă în alb-negru este inferioară valoric celei alb-violete, care a câștigat seria a II-a sezonul 2011-2012 și, pe deasupra, mai suferă mult și la capitolul relații de joc. Asta cu toate că la Timișoara au revenit câteva nume care amintesc de Poli cea din Liga I: Bălace în banda stângă, Daminuță pe banca de rezerve și Ovidiu Petre la tribuna a doua. La UTA nu mai joacă nici Mara, nici Hidișan, iar problemele financiare afectează clubul alb-roșu din prea multe puncte de vedere.
Golul de senzație al lui Boldea i-a ridicat în picioare pe spectatorii timișoreni (’78), dar Miron a egalat pentru UTA (’84), imediat după ce a fost introdus pe teren. Timișoara s-a ales astfel cu un punct după primul meci în liga secundă al echipei achiziționate, la preț de second hand, din orășelul vinului.
ACS Poli: Kirev – Nohai, Sakir, Petrovic, Marovic (Boldea ’67) – Artean (R. Trandu ’75), Poparadu (cpt), Dobricean, Bălace – S. Szekely, Enciu (Al. Boștină ’59)
Antrenor: Valentin Velcea
UTA: Amadio – D. Matei, Gligor (cpt), Siminic – Calvin, Lazea, Mărginean (’83 Miron), Al. Neagu – Bîrză (C. Bucur ’73), Pop (Weller’66), Hiago.
Antrenor: Adrian Falub
Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU