VIDEO | Steaua și FRF se implică în turneul anului la copii și juniori. Cupa Clinceni își propune să strângă 150 de echipe la cinci categorii de vârstă

Mihai Andries 02 Apr. 2015, 21:06 Juniori
  • Înscrisă în programul oficial al FRF de dezvoltare al fotbalului juvenil, competiția va avea loc în perioada 24-26 iulie 2015 la Clinceni
  • Organizatorii își doresc să adune la start un număr de 150 de echipe, atât din țară, cât și de peste hotare. Steaua și Pandurii și-au înscris deja câte o echipă la fiecare categorie de vârstă, de la 2004 la 2008
  • FC Bruges, Vardar Skopje, Levski Sofia, Slavia Sofia și Rabotnicki se numără printre cluburile de peste hotare care și-au anunțat intenția de a participa la acest turneu
  • Fiecare jucător al câștigătoarelor va primi un set special de la Givova, ce va conține trening de prezentare, trening de antrenament, echipament de joc complet, geacă, geantă
  • La eveniment au luat parte mai mulți fotbaliști cunoscuți din Liga 1, dar și câștigătorul primului sezon al show-ului „Vocea României”, Ștefan Stan.

Marți, în Complexul Belvedere din Clinceni a avut conferința de presă în care au fost prezentate primele detalii privind ediția inaugurală a Cupei Clinceni, un turneu ce se dorește a fi cel mai important turneu de copii și juniori din Europa de Est, obiectivul declarat fiind strângerea a 150 de echipe. Înscrisă în programul oficial al FRF de dezvoltare al fotbalului juvenil pe perioada 2015-2020, competiția va avea loc în perioada 24-26 iulie 2015, pe terenurile complexului sportiv din comuna ilfoveană și va fi organizată pe cinci categorii de vârstă: 2004, 2005, 2006, 2007 și 2008.

Conferință de presă cu nume grele de la FRF, Steaua și Rapid

Evenimentul de prezentare al turneului a avut o densitate ridicată de vedete pe metru pătrat. Din partea FRF au venit Marcel Pușcaș, Jean Vlădoiu, Ionuț Badea și Dan Ionescu, de la Steaua au fost prezenți Argăseală, Chipciu și Luchin, în timp ce Rapidul i-a avut pe Cristi Pustai, Daniel Niculae și Pancu. Lor li s-au alăturat și ex-stelistul Sorin Ghionea, dar și Țiți Dumitriu, actualul antrenor al echipei locale Inter Clinceni și președinte de onoare al clubului Viitorul Clinceni, unul dintre organizatorii competiției.

Salut această inițiativă și ne alăturăm acestui proiect destinat copiilor
Răzvan Burleanu, președintele FRF

Directorul turneului este fostul fotbalist Bogdan Apostu, retras din activitate în iarnă. Comitetul de organizare îl are ca președinte pe Constantin Bigan și vicepreședinți pe Țiți Dumitriu și Iulian Voiculescu. Director de imagine este ziaristul Alin Buzărin, în timp ce responsabil cu arbitrajul este Alexandru Crișan de la AMFB. Organigrama este completată de antrenorii Ion Toma și Gigel Gheorghe, cu o bogată experiență la nivel de juniori.

„Vom organiza la Clinceni probabil cea mai importantă competiție din România, la nivel de copii și juniori. Preconizăm că vor participa în jur de 150 de echipe, arbitrajul fiind asigurat de AMFB și AJF Ilfov. Nu este un lucru simplu ceea ce ne-am propus, dar faptul că au fost atâtea personalități la conferința de presă în care am anunțat lansarea acestui turneu, ne dă încredere. Cam acum o lună și jumătate am început să punem bazele.

Federația este partenerul nostru oficial în acest proiect. Suntem incluși în programul oficial al FRF de dezvoltare al fotbalului juvenil. Clubul Steaua București ne susține necondiționat. Este important că oamenii să conștientizeze că acesta este viitorul fotbalului românesc” a declarat Bogdan Apostu într-o intervenție la postul de Radio Sport Total FM.

Steaua și Pandurii s-au înscris la toate categoriile de vârstă

Înscrierea în competiție se face prin achitarea unei taxe de 500 de lei pentru fiecare echipă participantă. Până în acest moment, sunt cinci cluburi sunt confirmate ca fiind înscrise cu câte o echipă la fiecare categorie de vârstă. Este vorba de Steaua, Pandurii, Viitorul Clinceni, LPS Mircea Eliade București și macedonenii de la Vardar Skopje.

„Competiția este structurată pe cinci grupe diferite de vârstă, de la 2004 la 2008. Fiecare categorie în parte va avea în jur de 25 de echipe. Nu vom depăși numărul de 32 de echipe pentru fiecare grupă de vârstă. Miodrag Belodedici va efectua tragerea la sorți. Această idee a venit dintr-o necesitate a fotbalului românesc de a se axa pe jucători tineri. Vom anunța toate detaliile cu o lună înainte de turneu. Avem asigurată prezența mai multor echipe din străinătate, fiind deja anunțați de cluburi precum FC Bruges, Vardar Skopje, Levski Sofia, Slavia Sofia și Rabotnicki că vor participa cu cel puțin o echipă” a explicat Apostu


Retras la nici 33 de ani, fostul fotbalist Bogdan Apostu (foto, dreapta) este directorul turneului. Stelistul Chipciu (centru) a fost și el prezent la conferința de presă de anunțare a Cupei Clinceni. Vali Budeanu (stânga) este fiul primarului Clinceniului și titular indiscutabil la echipa locală Inter

„M-a impresionat faptul că acesta se vrea a fi cel mai mare turneu din Europa de Est în domeniul copiilor. Noi avem experiența unor turnee de copii, așa că am acceptat cu mare plăcere să-i consiliem, să-i ajutăm din punct de vedere logistic, știind că avem experiența și puterea de a-i ajuta. Pentru a crește copiii, este foarte important să le dai competiții puternice pentru a afla unde se situează valoric. Este bine că acest turneu se va desfășura după încheierea unui an competițional a declarat Valeriu Argăseală, președintele Stelei


Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a anunțat că gruparea bucureșteană va sprijini logistic Cupa Clinceni

Cazarea se va face în principal la complexul FRF de la Mogoșoaia

Pe lângă taxa de participare, cluburile care vor avea echipe înscrise în competiție vor trebui să își acopere și cheltuieli de cazare. Aceasta se va face în cele mai bune condiții posibile și la prețuri decente, după cum susține directorul turneului. În acest sens, locația principală va fi complexul FRF de la Mogoșoaia, în timp ce alte locuri vor fi disponibile și la liceul „Mircea Eliade”.

„Vom asigura cazarea copiilor în cele mai bune condiții posibile. Am discutat deja cu FRF pentru Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, 180 de locuri de cazare la cel mai bun preț posibil. De asemenea am vorbit cu cei de la Liceul Mircea Eliade, care ne va pune la dispoziție toată baza lor de cazare. Am discutat și cu câteva hoteluri din București, așa că le vom oferi echipelor cele mai bune condiții în acest sensa detaliat Apostu

Premiile vor fi înmânate de președintele FRF

Tot la capitolul organizare. Bogdan Apostu a vorbit și despre premiile care vor fi acordate echipelor care vor câștiga turneul la fiecare categorie de vârstă și personalitățile care vor participa la festivitatea de premiere. Astfel, șeful forului federal va fi cel care înmâna premiile, fiecare campioană urmând a primi un set complet de echipament sportiv pentru fiecare jucător. Bonus, se vor acorda și două premii speciale, constând în câte un cantonament de șapte zile la baza de la Clinceni

„Președintele Federației Răzvan Burleanu a confirmat că va acorda personal premiile pentru acest turneu. Pentru un copil de 8, 9, 10 ani este o realizare să dea mâna cu președintele Federației, să cunoască personal fotbaliști importanți. Cât desăre premii, trebuie să vă spun că acestea vor fi consistente cum nu s-a mai întâlnit în România la un turneu de copii și juniori.

Astfel, fiecare jucător de la campioanele pe categorii de vârstă va primi – pe lângă diplomă, medalie și tricoul de campion – un box complet de la Givova. Asta înseamnă trening de prezentare, trening de antrenament, echipament de joc complet, geacă, geantă. Un astfel de set face mai mult de o sută de euro de jucător, deci premiile sunt consistente. Bonus, primele trei locuri de la fiecare grupă vor primi câte o minge pentru fiecare jucător.

Asta nu e tot. Două dintre cele cinci câștigătoare ale turneului vor beneficia, prin tragere la sorți, de câte un cantonament gratuit de șapte zile la baza de la Clinceni: hotel, masă, cazare, teren de antrenament, toate condițiile incluse” a declarat pentru Prosport directorul turneului

Finalele vor fi televizate; competiția are deja imn

În ceea ce privește partea de promovare a turneului, Apostu a confirmat că se poartă discuții în acest moment cu DolceSport și DigiSport în vederea încheierii unui parteneriat pentru transmiterea celor cinci finale, dar și a unor reportaje de la Cupa Clinceni.

„Avem discuții în acest moment cu două televiziuni de profil pentru a transmite finalele competiției, DigiSport și DolceSport. Vor fi cinci meciuri, câte unul la fiecare categorie de vârstă, deci destul fotbal de văzut. Vom avea o prezență activă în online și în mass-media. Avem deja un imn, compus de Ștefan Stan, cel care a câștigat Vocea României. Sunt foarte mulți oameni implicați, care muncesc în fiecare zi. Există și un site (cupaclinceni.ro) structurat în două limbi, română și engleză, care va fi actualizat tot timpul” a declarat acesta, la finalul dialogului cu ProSport

Lista echipelor înscrise se va actualiza periodic pe siteul oficial al turneului, la secțiunea Competiție, rubrica Echipe Înscrise – http://cupaclinceni.ro/ro/competitie/echipe-inscrise-2015.html

Fotbalul Românesc are nevoie de asemenea competiții destinate copiilor. Doar cu astfel de inițiative va progresa
Daniel Pancu, jucător Rapid București

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 02 Apr. 2015, 21:06 Juniori
Pe aceeași temă