„U” Cluj ar putea scăpa definitiv de faliment după ce Tribunalul a amânat decizia până pe 26 mai. Italienii au făcut oferta

  • Administratorul judiciar al Universitătții Cluj, Marieta Anastasescu, a convins judecătorul să amâne pe luna viitoare decizia falimentului.
  • Negocierile cu oamenii de afaceri italieni au reprezentat motivul pentru care Tribunalul Botoșani a amânat falimentul în cazul lui „U”.

 

UPDATE: Administratorul judiciar al Universității, Marieta Anastasescu, discută în premieră despre negocierile cu firma Nilor Group și este încrezătoare că acestea se vor finaliza cu o vânzare a pachetului de acțiuni.

„În urmă cu o lună ne-au contactat cei de la Nilor. Le-am dat absolut toate documentele, au verificat situația și au emis scrisoarea de intenție de a cumpăra clubul, plus oferta de a porni la negocieri, pe preț, pe clauze contractuale, așa cum se face. Au spus că sunt interesați. Acum intrăm în negocierile concrete, pe oferte, pe contracte și stabilim programul de negocieri. Sper să se întâmple asta cât mai repede”, a spus Marieta Anastasescu, pentru stiridesport.ro, unde a evaluat și datoriile echipei la cel mult 3 milioane de euro.


 

Universitatea Cluj mai scapă o dată de falimentul cerut de Ionuț Neag, Emilian Dolha și Ionel Ganea. Inițial, Tribunalul Botoșani amânase decizia până astăzi, 14 aprilie, iar oficialii clujeni au intrat la proces fără nicio dovadă reală că clubul are bani pentru a achita restanțele financiare. Totuși, pledoaria judecătorilor echipei clujene a sensibilizat judecătorul. Reprezentanții clubului au dus documente prin care au dovedit faptul că se poartă negocieri avansate cu Nilor Group, societatea cu capital italian, interesată de achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni. Aceștia ar fi de acord și cu plata datoriilor existente la club.

„Decizia a fost amânată până pe 26 mai. Negocierile cu investitorii italieni a fost motivul”, a spus George Bușcă, fiul lui Florian Walter.

Astfel, Universitatea Cluj poate continua să joace în campionatul Ligii 2, următorul meci urmând să-l aibă sâmbătă, de la ora 11:00, la Satu Mare, cu Olimpia. „U” Cluj se află pe locul 2 în play-out-ul Seriei a II-a, cu 17 puncte, cu 3 mai multe față de Olimpia.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN

Pe aceeași temă