Pe o căldură greu de suportat și pentru cei 50 de spectatori așezați la umbra tribunei, Olimpia și FCM Baia Mare au încercat să joace ceva fotbal pe municipalul sătmărean în amicalul revanșă programat miercuri după amiză. S-a terminat 0-0 după un meci în care fiecare echipă a dominat câte o repriză. În prima întâlnire din această vară dintre cele două cluburi care vor fi colege de serie rezultatul a fost tot egal, scor 2-2.
Elevii lui Tiberiu Csik au făcut o primă repriză bună când au și avut o posesie superioară și au ratat ocazii bune prin Faur, Takacs sau Bîgiu. Cu o formulă schimbată în totalitate în partea secundă, Olimpia a suferit, și doar lipsa de inspirație a atacanților băimăreni a făcut ca remiza albă să se păstreze până la final.
Din păcate, fundașul central Florin Mureșan s-a accidentat la gleznă și va lipsi cel puțin șapte zile de la antrenamente. De altfel, la final antrenorul Tibi Csik s-a arătat oarecum dezamăgit de modul neprofesionist în care Mureșan își tratează, uneori, cariera. „Îl apreciez foarte mult pe Mureșan și ca om și ca jucător, dar face greșeli neprofesioniste și asta ne costă și pe noi și pe el” a spus Tibi Csik, care a mai amintit că va avea și o discuție în particular cu Mureșan.
Chiar dacă abia a sosit la Satu Mare, atacantul Alexandru Boștină a intrat în repriza secundă, dar din cauza căldurii și a oboselii nu s-a remarcat decât cu un șut de la marginea careului. În schimb, mijlocașul Rareș Takacs, venit de la U Cluj a lăsat o impresie bună în prima repriză și pare o soluție pe banda dreaptă.
Campania de achiziții se pare că nu s-a încheiat la Olimpia urmând să mai sosească vineri și Mihai Bode de la Luceafărul Bălan, iar antrenorul Tibi Csik mai vrea un atacant și un fundaș stânga. „Vom aduce doar jucători care să aducă un plus echipei, care să fie ca valoare peste ce avem acum în lot” a explicat Tibi Csik.
Președintele Dan Băbuț s-a arătat mulțumit și de evoluția juniorilor, iar la finalul meciului a susținut o conferință de prezentare a noilor veniți!
Toma: „Mai avem câteva probleme, dar avem timp să le rezolvăm”
De partea cealaltă, Dorin Toma nu i-a putut folosi pentru această partidă pe Bogman, Ivănică, Sârbu, Potecu, Savin și Roșiianu, toți din motive medicale. „Un joc foarte bun, un joc în care am trecut deja la alt nivel, iar jucătorii au putut să evolueze timp de 60-65 de minute și, încet-încet, punem lucrurile la punct. Mai avem câteva probleme, dar avem timp să le rezolvăm. Din păcate, am jucat de la ora 17:00, pe o căldură de 40 de grade Celsius, lucru aproape imposibil de făcut. În a doua repriză însă am avut destul de multe ocazii, chiar și două penalty-uri neacordate, dar ocaziile nu s-au concretizat”, a declarat, citat de emaramures.ro, tehnicianul FCM-ului.
Olimpia Ia început în formula: Băican – Ciul, Heil, Iuhas, Muntean -Takacs, Villand, Selagea, Bura – Bîgiu, Faur. În partea secundă au intrat: Șuta – Șimon, Heil (Bălău 65), M. Csik, Roatiș – R. Rus, Lukacs, Ștef, Sălăgeanu – Cădar, Al. Boștină.
FCM Baia Mare: Bota – Duruș, Hodor, Urs, Lupu, Leonte, Păcurar, Ignea, Deac, Balaure, Arnăutu. Au mai jucat: Ormenișan – Bratina, Munteanu, Șter, Popa, Giurgiu, Pop V.
FCM Baia Mare are programat sâmbătă, 8 august, de la ora 10:00, pe stadionul Municipal „Viorel Mateianu” un amical cu ASF Comuna Recea, iar pe 15 august băimărenii vor primi vizita celor de la Luceafărul Oradea.
De partea cealaltă, Olimpia Satu Mare joacă vineri, tot pe teren propriu, de la ora 17:30, cu Unirea Valea lui Mihai.
Sursa: Gazeta de Nord-Vest