4 februarie, amicalul cu numărul patru și al patrulea succes din tot atâtea partide amicale disputate în această iarnă de Gloria Bistrița. Ardelenii s-au impus cu 2-1 (1-1), pe teren propriu, în fața ocupantei locului 7 în Seria I a Ligii a III-a, Bucovina Pojorâta.
Oaspeții au deschis scorul în primele zece minute, însă Marius Curtuiuș a egalat imediat și a stabilit scorul pauzei. Tot Curtuiuș a înscris golul victoriei, la puțin timp după reluare.
Coroian și Negrean au trimis în teren următorul 11: Oghinciuc – Țârcă, Hasnăș, Fizeșan, Părăvan – Matiș, Feher, Jarda, O. Bucur – Colța, Curtuiuș. Până la final au fost folosiți și alți jucători.
Echipa bistrițeană are programate încă două partide de pregătire în această săptămână. Miercuri 5 februarie, de la ora 13.00, adversară va fi Rapid CFR Suceava (locul 11 în Seria I a Ligii a II-a), iar vineri 7 februarie, de la ora 14.30, Sănătatea Cluj (locul 9 în Seria 5 a Ligii a III-a).
Până acum, Gloria Bistrița a obținut patru victorii în amicale: 2-0 cu FCM Baia Mare, 7-2 cu Unirea Jucu, 3-0 cu Arieșul Turda și 2-1 cu Bucovina Pojorâta. Liga a II-a reîncepe în 1 martie cu etapa a 15-a, atunci când Gloria (locul 3 în Seria 2) va întâlni în deplasare formația FC Bihor Oradea.
Sursa: Timp Online