Ștefan Odoroabă și Bogdan Aldea – antrenori secunzi la Fortuna Poiana Câmpina în prima parte a campionatului – vor face parte din stafful antrenorului prahovean Eusebiu Tudor în Arabia Saudită! Tudor îi ia alături de el, la prim-divizionara Al Shoalah, pe cei doi, după ce a lucrat cu aceștia, o scurtă perioadă, și la Fortuna Poiana Câmpina, în vară.
Odoroabă și Aldea merg într-un campionat arab tot mai „românizat”, unde alți doi antrenori principali din țara noastră – Victor Pițurcă și Laurențiu Reghecampf, au alături, în staff, nume cunoscute din fotbalul prahovean și național – antrenori, maseuri, doctori (Ciprian Panait, Răzvan Negoiță, Eugen Neagoe, Radu Paligora, etc) și unde antrenor al Naționalei a devenit Cosmin Olăroiu. Cei doi foști antrenori ai Fortunei au ajuns deja în Arabia Saudită, unde campionatul a fost întrerupt pentru trei săptămâni, amândoi reziliindu-și contractele cu formația câmpineană.
Practic, din echipa tehnică a Fortunei cu care s-au început pregătirile în iulie anul trecut, doar antrenorul de portari Cornel Cernea a mai rămas la gruparea prahoveană.
Cătălin Gheorghe, noul ajutor al lui Stamate
Antrenorul principal al Fortunei – Aurelian Stamate – va avea, se pare, la primul antrenament din 2015, drept antrenor secund pe Cătălin Gheorghe – cel care s-a ocupat de pregătirea echipei din Liga A Prahova, în prima parte a sezonului.
Gheorghe este „agreat” pentru această funcție, fiind fost jucător al echipei Fortuna, atunci când aceasta juca la Clinceni și Brazi. În „CV-ul” său apare și tricoul Astrei, cu care a bifat două prezențe în primul eșalon național.
Din unele informații, Fortuna luase decizia despărțirii de cei doi, anterior semnării acordului cu Al Shoalah. Decizia să se despartă de cei doi, care au lucrat la echipă din vară, până acum, indiferent dacă „principal” a fost Tudor, Stăncioiu sau Stamate, aparține acestuia din urmă, „Vivi” Stamate punând condiția de a forma un nou staff, cu care să lucreze în partea a doua a sezonului.
Sursa: Ziarul Prahova