Succesul de ieri al Coronei Brașov nu a adus liniștea în tabăra echipei de sub Tâmpa. Și asta deoarece pentru a doua oară la rând, adversarii lor din teren l-au contestat pe fundașul dreapta Mădălin Martac. Primii au fost piteștenii de la FC Argeș care au formulat contestația înaintea meciului câștigat în deplasare cu 2-1 de către brașoveni, echipa lui Iulian Crivac legându-se de dreptul de joc al lui Martac ca urmare a litigiului privind sumele restante din transferul lui și al lui George Ștefan la Corona.
Această primă contestație a fost judecată miercuri la Comisia de Disciplină care a amânat decizia finală până după rezolvarea cazului de la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor. În cazul în care actele de transfer vor fi recunoscute de Corona și la CNSL, așa cum s-a întâmplat la Comisia de Disciplină, gruparea brașoveană va avea de achitat sumele restante către echipa prahoveană de Liga a VI-a Oțelul Larissa Dobrota, iar toată povestea se va termina cu păstrarea rezultatelor din teren. În cazul în care, prin absurd, se va ajunge la anularea transferurilor, de abia atunci se va pune problema întoarcerii rezultatelor din teren și a omologării acestora la masa verde în favoarea echipelor care au contestat dreptul de joc al lui Martac.
În acest moment, Corona conduce seria a II-a cu un avans de patru puncte față de principala urmăritoare ACS Poli Timișoara, în timp ce ocupanta locului 3, Damila Măciuca se află la 9 puncte de lider. Însă, trebuie spus că brașovenii au un meci în plus față de cele două urmăritoare.
Articol de Mihai ANDRIEȘ
Foto de Marius ANGHEL