CS U Craiova – FC U Craiova 0-0! Doar tribunele au încântat, pe teren aproape s-a dormit

Marius ANGHEL 23 Nov. 2013, 15:00 Campionat

Echipa Băniei o întâlnește pe cea a lui Adrian Mititelu pe „Ion Oblemenco”, într-un meci în care orgoliile sunt la cote maxime.

Ambele își revendică aceeași istorie. Caz unic în lume. Una joacă pe „Ion Oblemenco”, alta la Severin sau pe unde apucă. Una a primit girul orașului, alta este decretată ca fiind a unei familii. Una este în plină ascensiune, alta, aproape de colaps. Derby de Craiova se joacă astăzi, iar suporterii sunt invitați să aleagă. Nu este un derby local gen Universitatea – Electro, ci mai degrabă se regăsește în vremuri interbelice, fiind, ca rivalitate, un Craiu Iovan – Rovine Grivița, cu deosebirea că ambele se pretind urmașa legendarei Știința. Suporterii sunt împărțiți. Unii îl contestă pe Mititelu, dar îl consideră proprietar pe brand. Alții s-au îndepărtat de FCU mai demult, tocmai din cauza patronului și se regăsesc în proiectul CSU. Nu apariția acestei echipe a segregat suporterii, ci tocmai Mititelu. Orice șansă de cedare a echipei, de împăcare, de fuziune, de armistițiu se lovește de obtuzitatea unui singur om. Mititelu nu va reununța niciodată la ceea ce crede că are. Crede că totul gravitează în jurul său. Federația, Liga, autoritățile, suporterii, gloriile Științei, presa, patronii CSU, justiția, toate au fost și sunt în opoziție cu cel care recunoaște că nu poate susține financiar echipa pe care a mutat-o la Severin, a retrogradat-o, a dezafiliat-o. Nu avem garanția că patronii CSU vor fi ideali pentru fotbalul craiovean, dar proiectul merită cel puțin șansele care le-au primit predecesorii. Păuneștii, Ilinca, Nețoiu, Dinel, Mititelu, toți au primit un cec în alb pentru un mandat demn de istoria Științei și au eșuat lamentabil. Mititelu este singurul care însă a refuzat să se dezlipească de „brand”. A tratat și ultimele șanse de reconciliere în stilu-i discreționar. Pițurcă a fost sabotat și s-a ajuns la dezastru, iar negocierile cu municipalitatea le-a tratat ca pe un șantaj, atât sentimental, cât și material. Apropo, nu mai știm ce s-a întâmplat cu oferta lui Mititelu de carduri pentru suporteri, care atunci când ar fi atins o anumită proporție, echipa era cedată fanilor. Viitorul în cazul FCU oscilează între a rămâne pe vecie echipa familiei Mititelu și a dispărea. Poate că nici proiectul CSU nu ne va oferi ceea ce ne dorim, însă este speranța de a recăpăta Știința. De a conta orașul și suporterii, nu o anumită persoană. În numele ei vorbesc Craioveanu, Lung, Badea, Ungureanu, Stroe, Stângă și alții, de partea cealaltă o singură voce răzbate. Una care nu mai convinge pe nimeni.

Ferfelea, cea mai importantă absență

Pe teren, raportul de forțe pare echilibrat. Dacă tot am ajuns să trăim acest duel fratricid, măcar să avem parte de un spectracol pe cinste, nu cum a fost meciul din tur, de la Severin, când nu s-a jucat fotbal, ci doar s-au refulat orgolii. Față de acea dispută, FCU îl are în teren pe Dorel Stoica, pe când la CSU vor juca Pleșan, Curelea și Izvoranu. Ambele echipe îmbină tinerețea cu experiența într-un mod echilibrat. Punctul forte al echipei lui Napoli îl reprezintă defensiva, în 12 etape Hotoboc încasând doar 7 goluri, în timp ce Stângă pare să aibă mai multă calitate în atac, în special datorită lui Curelea. CS are handicapul unor indisponibilități, cea mai importantă fiind cea a lui Ferfelea, dar și Dragicevic, Sin, Stancu sau Câju ar fi putut conta. Dacă în tur a arbitrat Alexandru Tudor, astăzi va fluiera un alt nume important, Cristian Balaj. (Articol scris de Cosmin Staicu)

Ovidiu Stângă: „Este un meci important pentru că avem nevoie de puncte pentru a ne îndeplini obiectivul. Vreau să rămânem concentrați pentru ceea ce avem de făcut, să nu tratăm meciul cu indiferență și neseriozitate, dar nici cu presiune și agresivitate dusă la violență. Avem forța să câștigăm, egalul nu este un rezultat bun pentru noi”

Nicolo Napoli: „Dacă jucătorii vor evolua sâmbătă așa cum le cer și vor pune în practică tot ce exersăm la antrenamente, nu avem cum să nu câștigăm. Avem fotbaliști cu mare experiență în primul eșalon, mă aștept să ne impunem jocul. Și la CSU sunt jucători buni, dar nu mă gândesc să îmi iau măsuri de siguranță pentru a bloca pe cineva. Dacă îl aveau pe Messi în lot, mă gândeam cum să-l opresc, dar, deocamdată, CSU nu l-a ofertat pe argentinian”

Partida ce se va disputa pe stadionul „Ion Oblemenco” va fi arbitrată de Pavel Cristian Balaj (Baia Mare), iar asistenți vor fi Mircea Orbuleț și Florin Eduard Ungureanu (ambii din București).

COMENTARIUL LIVE:

â–ºCS U: Brac – Ljubinkovic, Fl. Pătrascu, Izvoranu, Velcovici (cpt.) – Precup, Ad. Popescu, Dragalina – Cr. Ganea, Curelea, Gorovei
Rezerve: Irimia – Crețu, Ferfelea, Bardu, Voinea, Oprița
Antrenor: Ovidiu Stângă

â–ºFC U: Hotoboc – Mitic, Acka, M. Ciucă (cpt.), Bușu – Săceanu, D. Stoica, Mârzeanu – Baird, Stoianof, Cl. Bălan
Rezerve: Preda – Frăsineanu, Goge, Cruceru, Gheorghe, Mititelu, Căle
Antrenor: Nicolo Napoli

â–ºMin 90+4 Final de partidă

â–ºMin 90 Meciul este prelungit cu trei minute

â–ºMin 90 Vasile Gheorghe trage pe lângă poartă, cu efect

â–ºMin 90 Izvoranu respinge în lateral centrarea periculoasă în mijlocul careului a lui Bușu

â–ºMin 89 Acka ia galben după ce-l ține pe Curelea

â–ºMin 88 Stoica bate o lovitură liberă de la 40 de metri, direct înspre poartă, dar peste

â–ºMin 87 ⇔ Intră Voinea și iese Ganea

â–ºMin 85 Gorovei centrează din stânga careului și Precup reia cu capul din  metri, puțin pe lângă bara colțului lung

â–ºMin 82 După o pasă pe culoar a lui Stoica, Baird scapă singur cu Brac, la 12 metri, însă poartarul intervine salvator după ce a ieșit la întâmpinare

â–ºMin 79 Goge e surprins în offside

â–ºMin 78 FC U are două cornere consecutive, periculoase, însă gazdele reușesc de fiecare dată să respingă

â–ºMin 76 ⇔ Iese Dragalina și intră Bardu

â–ºMin 75 ⇔ Iese Săceanu, intră Gheorghe Vasile

â–ºMin 74 Izvoranu revine și îl deposedează în careu pe Baird, pasează lung pentru Curelea, însă acesta este surprins în offside

â–ºMin 73 Stoica nu ajunge la o minge centrată lung dintr-un alt corner

â–ºMin 72 Izvoranu plonjează în propriul careu și respinge în corner o centrare din stânga. Curelea respinge mai apoi de la prima bară

â–ºMin 71 Joculeste foarte fragmentat. Se joacă pe contre, însă cele două echipe fac multe fauturi

â–ºMin 63 Mitic ia galben după o talpă pusă lui Ganea

â–ºMin 62 ⇔ Iese Stoianof și intră Goge

â–ºMin 59 Gorovei scapă spre poarta lui Hotoboc, dar Acka trimite afară fără emoții

â–ºMin 56 Mârzeanu își așează mingea la 25 de metri, însă trage pe lângă poartă, fără emoții pentru Brac

â–ºMin 54 Brac reține centrarea înaltă pentru Bălan

â–ºMin 54 Izvoranu îl faultează în atac pe Acka

â–ºMin 53 Stoianof respinge de la prima bară centrarea din corner a lui Dragalina

â–ºMin 52 Baird respinge în corner o acțiune a lui Izvoranu

â–ºMin 50 Acka îl ia pe sus pe Ganea, în marginea stângă a terenului. Gazdele obțin doar aut

â–ºMin 48 Baird trage la semi-înălțime de la 25 de metri, pe centrul porții, Brac reține fără emoții

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºUn steag mare cu emblema FC Universității, cel cu leul în mijloc, este plimbate pe deasupra peluzei sud de câteva minute bune

â–ºMin 45 Pauză

â–ºMin 43 Săceanu bate o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stâng, Stoianof, pornit din offside îl busculează pe Brac, care reținuse, și scapă mingea în poartă. Arbitrul anulează corect golul

â–ºMin 39 Pătrașcu respinge cu capul o minge ce a adus emoții în careul gazdelor. Bușu a centrat din dreapta și Bălan și Baird s-au ciocnit în aer du doi adversari în încercarea de a relua spre poartă

â–ºMin 36 Stoianof centrează de pe dreapta, Bălan reia cu capul, dar peste poartă

â–ºMin 34 Acka și Stoica se ceartă. Coechipierii intervin să-i despartă pe cei doi jucători ai FC Universității

â–ºMin 33 Acka greșește în propriul careu la presingul lui Gorovei, Hotoboc iese și reține. Atacantul lui CS U acuză o accidentare

â–ºMin 28 Ganea bate un al doilea corner consecutiv, de data aceasta la bara a doua, acolo unde reține Hotoboc

â–ºMin 25 Stângă șutează o minge de pe margine în Curelea. Antrenorul îi face reproșuri atacantului

â–ºMin 24 Stoianof trimite în gura porții, dar Baird reia spre poartă

â–ºMin 20 Brac respinge greu în corner, de la colțul lung, lovitura liberă executată direct pe poartă de Stoica

â–ºÎn acest moment sunt aproximativ 23 de mii de spectatori pe „Ion Oblemenco”

â–ºMin 16 Ljubinkovic ia galben după un contract dur cu Stoianof

â–ºMin 11 Stoianof primește cartonașul galben după un fault asupra lui Velcovici

â–ºMin 8 Bușu pătrunde în viteză în careu și șutează violent din 15 metri, mult pe lângă poartă

â–ºMin 6 Centrarea din faza fixă este reluată cu capul de Ciucă, din 6 metri central, pe lângă prima bară. Ljubinkovic l-a talonat bine

â–ºMin 5 Bușu obține o lovitură liberă în partea stângă a terenului, după un duel cu Ionescu

â–ºMin 4 Brac ezită să degazeje din 6 metri, Baird presează și portarul respinge cu emoții în aut

â–ºMin 3 Ganea are o incursiune în stânga careului, Stoica respinge în corner. Faza fixă rămâne fără ocazie de gol

â–ºMin 2 Precup bate primul corner al meciului. Oaspeții resping de la prima bară

â–ºPleșan a fost trecut titular pe foaia de joc, însă locul acestuia a fost luat de Dragalina. Se pare că Pleșan ar fi acuzat lovitura primită înainte de startul meciului de la portarul de rezervă al oaspeților, Andrei Preda

â–ºMin 1 A început partida, cu o întârziere de 15 minute. CS U a avut lovitura de start


Atmosferă Bănie de fanatikro

â–ºȘi peluza nord a întins un steag de o dimensiune mai mică

â–ºLa peluza sud s-a intins un steag imens și se plutură plăcuțe de culoarea albastră. Acolo stă galeria echipei FC Universitatea

â–ºEste ora 16:12 și echipe au pășit pe gazon. Părerile spectatorilor sunt împărțite

â–ºIlie Balaci a luat loc în tribună așa cum a anunțat, deasupra tunelului de ieșire pe teren 

â–ºAdrian Mititelu a luar loc în tribuna a II-a alături de soția sa

â–ºMarcel Iancu, președintele FC U, a contestat din nou dreptul de joc a tuturor jucătorilor echipei CS U Craiova. Și oficialii echipei gazdă au contestat cu câteva minute înainte de ora 16:00 dreptul de joc al lui Mitic și Acka cum că aceștia nu ar avea viză de ședere în România

â–ºÎn tribune sunt aproximativ 15.000 mii de spectatori

â–ºEste ora 16:00 și cele două echipe încă n-au ieșit pe teren

Maxima Sport, revista de casă a CS Universității Craiova, afișează un mesaj către toți oltenii pe prima pagină, cu o poză ce cuprinde jucătorii ambelor echipe: „Indiferent că sunteți cu CS, FC sau nehotărâți, nu uitați cel mai important lucru: SUNTEM CEI MAI BUNI DINTRE ROMÂNI!”

Marius ANGHEL 23 Nov. 2013, 15:00 Campionat
Pe aceeași temă