După o iarnă agitată, UTA și-a găsit liniștea cu două săptămâni înaintea returului Ligii a II-a. Omul de afaceri clujean Adrian Marțian a preluat în mod oficial Bătrâna Doamnă, iar jucătorii și-au primit o parte a restanțelor salariale. Echipa se află de sâmbătă la Gyula, în Ungaria, unde susține un mini-cantonament, iar Marțian are planuri mari cu echipa fanion a Aradului, pe care vrea să o readucă încă din acest an în Liga I.
„Am preluat UTA oficial și necondiționat. Ne propunem să promovăm, altceva nu ne putem propune. Suporterii și toată lumea trebuie să fie lângă noi, să ne susțină, putem câștiga cu Poli, dar și în celelalte meciuri. În fotbal mingea e rotundă, mai sunt și alți factori, cum ar fi arbitrajul, dar noi suntem optimiști”, ne-a declarat Adrian Marțian.
Noul boss al Bătrânei Doamne a mai confirmat o dată, dacă mai era nevoie, că a venit la Arad în special pentru Adrian Falub și că aspectul financiar este sub control: „Principalul motiv pentru care am ales UTA a fost Adrian Falub, este prietenul meu, plus că am vrut să am o echipă și iată că dorința mea s-a concretizat. Ne vom mai întări și la nivel de lot, va mai veni un atacant. Nu știu de ce toată lumea întreabă de bani, aceasta este problema noastră, a conducerii, nu a presei, iar jucătorii sunt mulțumiți, nu vor fi probleme.”, spune Adrian Marțian.
UTA va debuta în partea a doua a campionatului chiar împotriva marii rivale din vest, Poli Timișoara, meci programat la Arad.
Sursa: Sport Arad