ACS Poli – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0. Timișorenii n-au mișcat pe teren propriu

Marius ANGHEL 21 Nov. 2014, 16:00 Campionat
ACS Poli - CSM Râmnicu Vâlcea 0-0.** Timișorenii n-au mișcat pe teren propriu

ACS Poli își poate lua astăzi, începând cu ora 17:00, revanșa în fața primei echipe care a învins-o în acest sezon. Din cele două eșecuri înregistrate de echipa pregătită de Dan Alexa, CSM Râmnicu Vâlcea a fost cea care i-a produs primul astfel de șoc. În Zăvoi, în etapa a 3-a, timișorenii pierdeau la limită, scor 0-1, după două victorii în start de campionat. Ion Coman înscria din penalty în minutul 84 și producea prima surpriză, având în vedere și evoluțiile de până atunci ale trupei antrenate de Erik Lincar. Între timp, la comanda CSM-ului a ajuns un bănățean, Alexandru Pelici, iar jocul echipei sale este în creștere.

Înainte de această dispută, ACS Poli se află pe primul loc al Seriei a II-a, cu un avans de patru puncte, și este neînvinsă de șapte etape, în timp ce CSM Râmnicu Vâlcea e pe locul 6, ultimul care asigură prezența la play-off, și are 13 puncte mai puține față de timișoreni.

Partida ce se va desfășura pe stadionul „Dan Paltinișanu” (Timișoara) va fi arbitrată de centralul Dragoș Istrate (București) și de asistenții Gabriel Sabin Stroe și Romică Bîrdeș (ambii din Pitești).

COMENTARIUL LIVE:

â–ºACS Poli: Smaranda – Belu, Scutaru (cpt.), Cânu, G. Neagu – Ov. Popescu – Keita, Poparadu, Boldea – Henrique, Bărbuț
Rezerve: Pap – Bocșan, Bălace, Fl. Nanu, Rodirlei, Al. Popovici, Trandu
Antrenor: Dan Alexa

â–ºCSM: Fejer – Samson, I. Stoica (cpt.), Cucui, Briceag – I. Stancu, V. Munteanu – Câju, Onyeka, Al. Ionescu – Coman
Rezerve: D. Popescu – L. Iordache, Dumitrașcu, Bg. Geantă, Codin, NKongue, C. Neagu
Antrenor: Alexandru Pelici

â–ºMin 90+4 Final de meci. ACS Poli întrerupe victorii consecutive pe teren propriu cu un egal alb contra CSM-ului

â–ºMin 90+2 O nouă centrare plouată a lui Popescu, Fejer nu are probleme

â–ºMin 89 Un nou „galben”, Munteanu pentru un fault tactic

â–ºMin 88 ⇔ Câju îi lasă locul lui Geantă. Fejer vede între timp avertisment, „galben, pentru trageri de timp

â–ºMin 86 Ocazie uriașă pentru timișoreni, centrare din partea dreaptă care cade la Popescu, dar mijlocașul lui ACS Poli își așează balonul doar pentru a trimite în plasa laterală de la colțul scurt

â–ºMin 84 Keita preia din alergare în careu, dar nu reușește să cadreze decât în brațele lui Fejer

â–ºMin 82 După Samson, câteva minute mai devreme, a venit rândul lui Fejer să cadă din nou la pământ, dar portarul oaspeților și-a revenit rapid

â–ºMin 81 Trandu, respectiv C. Neagu văd cartonașul galben pentru un clinci în jumătatea timișoreană

â–ºMin 75 ⇔ Henrique îi lasă locul lui Rodirlei

â–ºMin 75 Neagu centrează, balonul e respins la Keita, care încearcă să preia în loc să dea din prima și mingea iese în aut

â–ºMin 71 ⇔ Iese Onyeka și Coman, intră C. Neagu și Nkongue

â–ºMin 69 Vâlcenii scot capul din defensivă, șutul slab al lui Briceag e respins stângaci în corner de Cânu. Nici execuția lui Câju de la colț nu aduce nimic nou pe tabelă

â–ºMin 68 ⇔ Intră Popovici în locul lui Bărbuț

â–ºMin 67 Henrique trage dezamăgitor de la distanță, mult peste poartă

â–ºMin 65 Un nou corner pentru timișoreni după ce șutul lui Bărbuț a fost blocat, apoi lovitura de colț are același deznodământ, cu vâlcenii reușind să respingă

â–ºMin 62 Keita caută poarta direct din lovitura liberă laterală, dar balonul care îl putea surprinde pe Fejer trece peste

â–ºMin 61 Samson vede „galben” pentru o intrare dură la Ov. Popescu

â–ºMin 56 Din nou momente de nemulțumire la gazde, Istrate îl oprește în lateralul careului pe Henrique pentru un fault în altă parte a careului

â–ºMin 53 Trandu execută o „liberă” din lateral, Fejer în depărtează pericolul

â–ºMin 48 Belu centrează la Cânu, care e blocat în marginea careului mic, un nou corner care nu a schimbat nimic pe tabelă

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 46 ⇔ Intră Trandu în locul lui Poparadu

â–ºMin 45+3 Pauză

â–ºMin 45+2 Belu centrează și Henrique nu găsește soluția potrivită să trimită la poartă dintr-un careul supraaglomerat

â–ºMin 42 Briceag șutează de la distanță, dar balonul trece peste transversală

â–ºMin 36 Samson trimite involuntar în corner. Execuția lui Keita ajunge în cele din urmă la Henrique, al cărui șut din centrul careului e respins de un fundaș peste poartă. Următoarea fază de la colț rămâne însă fără rezultat

â–ºMin 32 Fejer acuză o lovitură după un duel în trei pentru o minge

â–ºMin 29 Bărbuț pătrunde aproape de careul mic, dar centrarea sa e deviată în plasa exterioară. Cornerul lui Keita a rămas fără rezultat după o preluare nereușită a lui Cânu

â–ºMin 26 Briceag vede primul cartonaș galben din tabăra vâlceană, pentru un fault la mijlocul terenului

â–ºMin 20 Keita execută un corner, Cânu reia cu capul, dar Henrique, către care se îndrepta balonul, e semnalizat în ofsaid

â–ºMin 16 Puținii spectatori i-au foc la aproape fiecare decizie. Neagu vede și el „galben” pentru proteste după un aut acordat invers după părerea gazdelor

â–ºMin 14 Banca timișoreană, fără Alexa, suspendat, protestează după ce Boldea cade lovit de un adversar, dar nu se acordă nimic

â–ºMin 12 Henrique face henț și primește și el cartonașul galben

â–ºMin 10 Popescu vede „galben” pentru o intrare tare la Coman

â–ºMin 7 Schema de la corner lasă de dorit, vâlcenii recuperează în cele din urmă balonul

â–ºMin 6 Jucătorii lui Alexa au prima acțiune mai închegată în urmă căreia Belu obține un corner

â–ºMin 1 A început prima partidă a etapei a 14-a

Marius ANGHEL 21 Nov. 2014, 16:00 Campionat
Pe aceeași temă