„U” Cluj a câștigat cu 8-0 primul amical din Italia. Gavra a debutut cu gol, iar alți trei jucători au reușit „duble”. Programul următoarelor patru teste

Marius ANGHEL 15 Jul. 2018, 14:59 Pregătiri, amicale

Universitatea Cluj a obținut, așa cum era normal, având în vedere adversarul slab pe care l-a întâlnit, o victorie la scor în primul test dintre cele cinci pe care le va susține în cantonamentul din Italia, început de miercuri. Ardelenii au trecut cu 8-0 (2-0) de SSD Sampierana, o echipă modestă din campionatul regional.

În prima parte a jocului desfășurat la Lago din Acquapartita, „U” a punctat de două ori, prin nou-venitul Cristian Gavra, care a marcat la debutul său în tricoul alb-negru încă din minutul 2, și prin fundașul Octavian Abrudan (29), care a punctat cu o lovitură de cap.

În partea secundă, jucătorii nou-introduși pe teren de Adrian Falub au mai înscris de șase ori împotriva Sampieranei. Golurile „studenților” au fost marcate de Marius Coman (50, 60), Doru Dumitrescu (57, 75) și Octavian Ursu (69, 82).

Meciul a fost început în formula: Dur-Bozoancă – Căpușă, Andr. Cordoș, Abrudan – Kofi – Greu, Micaș, Hordouan, Taub – Hațiegan, Gavra. În partea secundă au fost utilizați jucătorii: Albuț – Căpușă, Abrudan, Kosnic – G. Giurgiu – Oct. Ursu, Dumitrescu, G. Florescu, Manu – Cr. Ene, M. Coman.

Altfel, „U” Cluj și-a stabilit și întreg programul amicalelor din Italia:

„U” Cluj – Sansepolcro Calcio, miercuri, 18 iulie, ora (locală) 17:00 (Lago di Acquapartita)
„U” Cluj – Romagna Centro, joi, 19 iulie, ora 17:00 (Cesena)
„U” Cluj – Perugia, sâmbătă, 21 iulie, ora 20:00 (Stadio Renato Curi, Perugia)
„U” Cluj – Rimini, duminică, 22 iulie, ora 17:00 (Sant’Agata Feltria)

Foto: fb FC Universitatea Cluj

Marius ANGHEL 15 Jul. 2018, 14:59 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă