UTA Under 19 a fost desemnată echipa anului în sportul arădean

Marius ANGHEL 23 Dec. 2016, 12:10 Diverse

După câteva sezoane în care baschetul feminin a ținut prim-planul, UTA a revenit în lumina reflectoarelor. În 2015, „Bătrâna Doamnă” a fost premiată pentru revenirea pe scena eșalonului secund, pentru ca în acest an să vină rândul schimbului de mâine al „roș-albilor”.

UTA Under 19 a adus după exact 20 de ani un titlu național la Arad și anume Cupa României, cucerită la Deva, în luna mai, contra celor de la ACS Poli (3-2). Tot în vară, aceiași fotbaliști pregătiți de Dan Stupar și Adrian Ungur au luat și Supercupa României la Mogoșoaia, după o finală spectaculoasă cu Viitorul Constanța (4-3). Adrian Petre a fost eroul arădenilor în ambele dispute cu cele șase goluri înscrise.

Tinerii echipei fanion a Aradului au fost premiați joi seară, în cadrul Galei Sportului arădean desfășurată la Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ, de către viceprimarul Aradului, Călin Bibarț.

Tinerii utiști i-au avut alături pe antrenorii Dan Stupar (plecat între timp la Centrul de Excelență Deva) și Adrian Ungur, pe Claudiu Drăgan (director de competiții), dar și câteva nume grele din istoria „Bătrânei Doamne”: Flavius Domide, Gabor Biro, Mircea Axente, Christos Metskas sau Gyuri Vaczi.

VEZI o GALERIE FOTO de la festivitatea de premiere

Text: Sport Arad
Foto: UTA Media Design

Marius ANGHEL 23 Dec. 2016, 12:10 Diverse
Pe aceeași temă