S-a modificat clasamentul Ligii 2! Două echipe își schimbă pozițiile după ce într-un meci s-a încălcat regulamentul jucătorilor Under 21. Cum și-a acoperit FRF erorile făcute pe site

Marius ANGHEL 27 Oct. 2017, 14:16 Campionat

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a luat, în cadrul ședinței din 25 octombrie, o decizie în privința contestației depuse de gruparea CS Afumați după partida de campionat cu Foresta, disputată pe data de 7 octombrie, în cadrul etapei a 11-a a Ligii 2. Sucevenii au reușit atunci să câștige în extremis un punct pe teren, scor 2-2, numai că, în urma sesizării oficialilor grupării ilfovene, membrii comisiei FRF au considerat că Foresta a încălcat prevederile Articolului 45.7.1. din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, care se referă la regimul jucătorilor Under 21.

Mai exact, sucevenii sunt învinuiți că l-au folosit pe o asemenea poziție pe italianul Alessandro Masella, care nu poate fi considerat jucător format la nivel național.

Conform ROAF, „prin jucători formați la nivel național se înțeleg jucătorii care, indiferent de cetățenie, au figurat ca legitimați și au participat la competiții pentru un club din România timp de minim 3 ani (consecutivi sau nu) în perioada cât au fost în vârstă de 15-21 de ani. Vor fi considerați ca fiind formați la nivel național și jucătorii care urmează să îndeplinească condiția celor 3 ani în cursul sezonului pentru care au fost înscriși în lista A sau B a echipei. Nu beneficiază de această excepție jucătorii care au nevoie de mai mult de un sezon pentru a îndeplini condiția celor 3 ani”.


Foresta a egalat în minutul 90+4 în meciul de la Afumați, după penalty-ul scos de portarul Began în careul advers și execuția lui Marius Matei. Jocul s-a  încheiat pe teren 2-2, însă la sucevenii au pierdut la „masa verde” pentru că l-au folosit neregulamentar pe Masella ca jucător under 21.

Masella (care tocmai ieri, pe 26 octombrie, a împlinit 21 de ani) este legitimat în România de pe data de 24.07.2015. În sezonul 2015-2016 a evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamț și SC Bacău, iar în vara lui 2016 a ajuns la Foresta. Conducerea grupării sucevene se apără precizând faptul că Masella petrece în acest moment al treilea sezon în România, numai că cei de la Comisia de Disciplină au judecat cazul ținând cont de ani calendaristici.

Cert este faptul că Foresta a rămas fără punctul cucerit în partida de la Afumați, însă conducerea clubului a reușit să aducă acest caz în atenția Comitetului Executiv al FRF din data de 31 octombrie, fiind introdus pe ordinea de zi.

Departamentul Competiții al FRF a schimbat casetele meciurilor Forestei pe care pe pusese pe site, acolo unde Masella era considerat jucător Under 21

Un alt lucru extrem de interesant este că Departamentul Competiții al FRF este cel care a făcut sesizarea la Comisia de Disciplină în acest caz, adică tocmai departamentul care în casetele Ligii 2 pe care le face după fiecare etapă l-a trecut pe Masella ca jucător Under 21.

S-a întâmplat asta în meciurile pe care Foresta l-a utilizat pe italian până la apariția acestei sesizări din partea echipei CS Afumați: cu FC Argeș (etapa 4), cu Metaloglobus (etapa 6) și cu Academica Clinceni (etapa 7). Ciudat e că în etapa 5, în meciul cu Chindia Târgoviște, nu a fost considerat under 21, însă apoi da și nici în meciurile de după evenimentul de la Afumați, cu Dunărea Călărași (etapa 12) și Olimpia Satu Mare (etapa 13).


Italianul Masella (foto sânga) are 21 de ani, însă nu poate fi considerat jucător din categoria under 21, deoarece nu are trei ani petrecuți în fotbalul românesc, conform unei alte reguli din fotbalul românesc. Foto: Codrin Anton

Între timp, după verdictul Comisiei de Disciplină și Etică din 25 octombrie, FRF a modificat toate casetele meciurilor Forestei, iar Alessandro Masella nu mai apare colorat cu albastru ca fiind jucător under 21, adică în cele enumerate mai sus.

Norocul Forestei este că în afară de meciul cu Afumați, în celelalte în care l-a considerat pe Masella jucătorul sub 21 de ani a utilizat mai mulți de trei jucători de această categorie, astfel risca să piardă și acele partide la „masa verde”.


Caseta meciului Foresta – FC Argeș, din etapa 4, făcută de FRF. Masella revine la Foresta, e introdus titular și Departamentul Competiții al FRF îl trece cu albastru, considerându-l jucător Under 21, la fel cum credeau și oficialii clubului sucevean.


După reclamația Afumațiului și verdictul dat de Comisia de Disciplină și Etică a FRF, caseta meciului dintre Foresta și FC Argeș, care apare pe site-ul frf.ro, a fost modificată. Acum Masella nu mai e colorat cu albastru, deci nu mai e considerat jucători Under 21. La fel au fost modificate și celelate casete în care Masella fusese trecut ca jucător Under 21.


Caseta meciului Foresta – Dunărea Călărași, din etapa a 12-a, deci imediat după jocul cu Afumați. Masella nu mai e considerat de FRF jucător Under 21, iar Foresta utilizează alți trei jucători sub 21 de ani, așa cum cere regulamentul. Caseta meciului Afumați – Foresta nu a apărut nici acum pe site-ul FRF, fiind singura omisă din toată etapa a 11-a.

Foresta pică un loc, Afumațiul urcă unul

În urma verdictului dat pe 25 octombrie de Comisia de Disciplină și Etică a FRF în cazul meciului Afumați – Foresta, favorabil clubului ilfovean, sucevenii pierd punctul obținut pe teren și cad pe ultima poziție în clasament. Acum, Foresta are 7 puncte, nu 8, e la egalitate cu Luceafărul Oradea, însă pică pe locul 19 pe 20, deoarece are un golaveraj mult mai slab.

În schimb, Afumațiul, care câștigă două puncte în plus, are acum 21 de puncte și urcă de pe locul 8 pe locul 7, depășind-o pe ASU Poli, care are 20 de puncte.

AICI găsești CLASAMENTUL complet al LIGII 2 și golgheterii campionatului


Afumațiul câștigă două puncte în plus la „masa verde” după verdictul favorabil primit din partea FRF în cazul Masella

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU și Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 27 Oct. 2017, 14:16 Campionat
Pe aceeași temă