„Lupii” obțin prima victorie pe teren propriu! Petrolul trece fără probleme de Daco-Getica și se apropie de podium

Marius ANGHEL 13 Oct. 2019, 21:22 Campionat

Petrolul s-a impus fără probleme în meciul cu Daco-Getica, scor 3-0, și a obținut prima victorie, din a patra încercare, pe teren propriu în acest sezon de Liga 2. Echipa ploieșteană acumulează 18 puncte și se apropie la un puncte de UTA, care se află pe locul 3, însă are și două meciuri mai puține decât Petrolul.

„Lupii” au atacat în haită și i-au mușcat pentru prima dată pe daco-getici încă din minutul 3. Ionuț Cioinac a înscris cu o lovitură de cap după un corner bătut de Zaharia. Younes (6) putea și el marca cu o lovitură cu capul, însă a făcut-o peste poartă, dar a reușit-o în schimb Valentin Țicu (13), care a finalizat la colțul lung cu un șut de la 20 de metri. Atacurile la poarta lui Began au continuat, Olaru (25) și Cioinac (28) au irosit ocazii din careu, în timp ce arbitrul n-a dictat penalty la faultul lui Stancu asupra lui Younes (30). Tot tunisianul (40) putea totuși înscrie din careu, însă un fundaș advers a pus latul după ce mingea l-a depășit pe portar și a respins aproape de pe linie.

Și în partea secundă Petrolul a dominat autoritar meciul și încercat să facă golaveraj. Younes (46, 51), Zaharia (50) și Meza Colli (59) l-au pus serios la încercare pe Began, iar când portarul n-a mai putut interveni, bara l-a salvat la șutul lui Zaharia. Răducan (62) a avut și el șansa în careul Petrolului, însă Avram a parat, iar apoi Sergiu Arnăutu (73) a majorat diferența din 9 metri după ce Began a respins în față mingea șutată de Meza Colli. Tot Zaharia (90+3) a fost cel mai energic petrolist și în minutele de final, însă portarul a evitat un nou gol, scoțând de sub transversală mingea trimisă cu efect din lovitură liberă de micuțul mijlocaș.

Cu victoria de astăzi, Petrolul acumulează 18 puncte și urcă pe locul 6, la egalitate cu Metaloglobus, apropiindu-se la un punct de UTA, care e pe locul 2, însă are două meciuri mai puțin disputate decât ploieștenii. Daco-Getica rămâne cu 6 puncte și pică pe penultimul loc în Liga 2, pe 19.

––––––––––––––––––––––

Ultimul meci al zilei în Liga 2 are loc la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, unde, de la ora 19:30, Petrolul o întâlnește pe Daco-Getica București în cadrul etapei a 11-a. Teoretic, ar trebui să fie un joc facil pentru echipa antrenată de Flavius Stoican, însă după ultimele prestații nimic nu e sigur.

Petrolul e la al patrulea meci în acest sezon pe teren propriu, însă nu a reușit până acum să câștige. Cu UTA a pierdut lamentabil, 0-3, apoi a urmat două remize, rușinosul 1-1 cu Sportul Snagov și 0-0 cu CS Mioveni, și acum singura echipă rămasă neînvinsă în acest campionat. Trupa lui Flavius Stoican vine după victoria chinuită de la Târgu Jiu, cu Pandurii, cu ajutorul unui autogol, și speră să spargă gheața în fața propriilor suporteri cu Daco-Getica.

Privind rezultatele înregistrate până acum, ploieștenii pornesc ca mari favoriți, însă și în sezonul trecut erau la fel contra bucureștenilor și au avut mari probleme cu echipa antrenată de Marius Baciu. În tur, în Colentina, abia s-au impus cu 2-1, prin dubla lui Sergiu Arnăutu, iar în retur, pe „Ilie Oană”, într-un moment în care elevii lui Gheorghe Mulțescu încă mai sperau la promovare, au eșuat lamentabil, cedând cu 1-3. Atunci, petroliștii au ieșit de pe teren dezbrăcați de tricouri de suporteri.

Daco-Getica vine după șase meciuri consecutive pierdute în Liga 2, echipa lui Baciu încasând de fiecare dată cel puțin câte două goluri.

Pentru Stoican, lista indisponibilităților rămâne, în continuare, destul de stufoasă, tehnicianul Petrolului neputând conta, nici pentru acest joc, pe efectivul complet. Marinescu, Walace, Racu și Sîrghi vor sta și cu Daco-Getica din cauza accidentărilor suferite în ultima perioadă, în vreme ce Mădălin Mihăescu va fi suspendat, după ce, la Târgu Jiu, a văzut cel de-al patrulea cartonaș galben stagional. Revine, în schimb, Bogdan Gavrilă, cel care a reînceput pregătirile în ritm normal alături de coechipierii săi.

Înaintea desfășurării meciului, Petrolul ocupă locul 10, cu 15 puncte, iar Daco-Getica se află pe poziția a 18-a, cu 6 puncte.

Meciul de la Ploiești, care are loc de la ora 19:30, pe stadionul „Ilie Oană”, va fi arbitrat de o brigadă din Bacău. Central este Sergiu Mavriche, iar asistenți sunt Damian Antal și George Bogdan Duță. Rezervă este Marius Naidin (Pitești), în timp ce observatori au fost delegați Liviu Seceanu (Galați) și Mircea Bucur (Târgu Mureș).

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 11

COMENTARIUL LIVE:

â–ºPetrolul: R. Avram (cpt.) – Bărboianu, Alb. Olaru, Ant. Manolache, Țicu – Al. Zaharia, Cioinac, D. Meza Colli, Șaim Tudor (Al. Munteanu 46′) – Younes (Guy Gnabouyou 78′), Arnăutu (Rob. Enache 75′)
Rezerve neutilizate: C. Lungu – Bg. Gavrilă, Șt. Blănaru, M. Bratu
Antrenor: Flavius Stoican

â–ºDaco-Getica: Began – C-tin. Dedu (cpt.)(Raph. Stănescu 66′), Rz. Prodan, Puțaru (Voineag 46′), Jica – Mih. Stancu, Iani, Rob. Neacșu, R. Zamfir – Gab. Răducan, M. Mihai (Obreja 78′)
Rezerve neutilizate: Gurău – Socaci, Cuibari, Plumbuitu
Antrenor: Marius Baciu

â–ºMin 90+4 Final de partidă. Petrolul câștigă cu 3-0 meciul cu Daco-Getica și opține prima victorie în acest sezon pe teren propriu

â–ºMin 90+3 Zaharia insistă în flancul stâng și este faultat. Tot el bate lovitura liberă din stânga careului și Began scoate de sub transversală, de la colțul lung, peste poartă

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 85 Minge ridicată peste apărare, Guy Gnabouyou urmărește și sare la cap la 20 de metri, acolo unde a venit și portarul Răzvan Began, care intră direct în atacant și îl faultează. Centralul însă e pierdut în spațiu și nu știe ce să dea, deși faultul a fost clar. Asistentul George Bogdan Duță îi spune să dea fault, iar Sergiu Mavriche dictează și dă doar cartonaș galben, deși a fost fault de roșu

â–ºMin 81 Iani reia din voleu de la 20 de metri, mingea șterge transversal și se duce peste poartă

â–ºMin 78 La Daco-Getica, iese Mario Mihai și intră Marian Obreja

â–ºMin 78 Ultima schimbare la Petrolul. Iese Younes Hamza, în aplauzele publicului, care îi și scandează numele, și intră Guy Gnabouyou

â–ºMin 75 Munteanu preia cu dreptul în fața careului, după o pasă din stânga, trage cu stângul, mingea e deviată, iar Began reține cu emoții, în doi timpi

â–ºMin 75 La Petrolul, iese Sergiu Arnăutu și intră Robert Enache

â–ºMin 73 3-0 Meza Colli șutează din afara careului, Began respinge în față, iar Sergiu Arnăutu urmărește bine și înscrie cu latul din 9 metri

â–ºMin 69 Andrei Voineag îl ține pe Munteanu și primește și el cartonașul galben

â–ºMin 66 Schimbare la Daco-Getica. Iese Constantin Dedu, care îi predă banderola de căpitan lui Stancu, și intră Raphael Stănescu

â–ºMin 62 Răducan trece de Răducan și Olaru și trage din 10 metri lateral dreapta la colțul scurt, iar Avram parează în corner

â–ºMin 60 Zaharia trage pe jos din 13 metri lateral stânga, mingea e deviată, trece pe lângă Began și lovește bara colțului lung, apoi se duce în lateral

â–ºMin 59 Meza Colli trimite puțin peste transversală cu un șut din prima de la 20 de metri central

â–ºMin 58 Constantin Dedu îi pun o contră puternică lui Munteanu și primește și el cartonașul galben

â–ºMin 56  Răzvan Prodan îl ține din spate pe Younes și primește cartonașul galben

â–ºMin 52 Neacșu avansează pe centru și șutează de la 25 de metri destul de puțin pe lângă vinclul din stânga

â–ºMin 51 Younes reia cu capul din 6 metri peste poartă, după centrarea din cornerul din stânga, la care atacantul i-a luat fața lui Began

â–ºMin 50 Zaharia trage din afara careului, iar Began respinge cu ceva emoții în corner, în dreapta sa, pe lângă bară

â–ºMin 46 Younes preia în centrul careului după o minge centrată din dreapta, și-o așează și apoi trimie cu latul puțin peste vinclul din dreapta

â–ºMin 46  S-a reluat meciul

â–ºMin 46  Marius Baciu face o schimbare la pauză la Daco-Getica. Intră Andrei Voineag intră în locul lui Ionuț Puțaru. Și Flavius Stoican schimbă. Alexandru Șaim Tudor este înlocuit cu Alexandru Munteanu

â–ºMin 45+1 Pauză. Petrolul are 2-0 la pauză în meciul cu Daco-Getica și pare aproape de prima victorie pe teren propriu în acest sezon

â–ºMin 40 Younes șutează din 11 metri lateral dreapta, dar la colțul lung un fundaș pune latul și salvează golul

â–ºMin 31 Began reține în doi timpi, după ce Hamza a tras din dreapta careului

â–ºMin 30 Younes este faultat în dreapta careului de Stancu, însă arbitrul nu dă penalty, ci lasă jocul să continue. Younes a fost lovit clar în piciorul stâng

â–ºMin 28 Cioinac preia la 10 metri central după o centrare din stânga, își așează mingea pentru a relua din foarfecă, însă trimite cu tibia mult peste poartă

â–ºMin 25 Tudor Șaim centrează în careu dintr-o lovitură liberă, Olaru urmărește în dreapta și reia cu capul dintr-un unghi închis, iar Began reține fără probleme

â–ºMin 23 Jica reia cu capul în mingea centrată din cornerul din stânga, însă o face înalt, pe lângă poartă

â–ºMin 22 Manolache greșește, Mario Mihai interceptează în fața careului, trage din cădere, Meza Colli deviază și mingea iese în corner

â–ºMin 13 2-0 Valentin Țicu pătrunde cu mingea la picior în stânga și trage de la 20 de metri la colțul lung. Mingea lovește rădăcina barei și intră în plasă

â–ºMin 8 Centrare din stânga, mingea e deviază la bara a doua, acolo unde sar Olaru, Puțaru și Began, iar din ceafa lui Puțaru mingea sare peste transversală. Arbitrul nu vede și consideră că a trimis Olaru, astfel că dă aut de poartă

â–ºMin 6 Centrare din dreapta, Younes câștigă duelul aerian în fața careului mic, însă trimite cu capul peste poartă. Daco-Getica e în corzi

â–ºMin 3 1-0 Zaharia centrează dintr-un corner de pe dreapta, Ionuț Cioinac se demarcă bine la colțul scurt și reia cu capul din 9 metri, Began atinge mingea, dar nu o poate scoate de lângă bara din stânga sa

â–ºMin 1 Mario Mihai îi pune o talpă urâtă la o degajare a lui Bărboianu, însă arbitrul nu dictează cartonaș galben

â–ºMin 1 A început partida de la Ploiești

Marius ANGHEL 13 Oct. 2019, 21:22 Campionat
Pe aceeași temă