EXCLUSIV | CS Balotești și-a numit antrenor principal un component al Generației de aur! Obiectivul pe care îl are de îndeplinit în partea a doua a sezonului

Marius ANGHEL 25 Jan. 2019, 12:38 Campionat

CS Balotești are, începând de astăzi, un nou antrenor principal, după ce în prima săptămână și jumătate de pregătire din acest an a fost condusă de „secundul” Emil Stanca. Alesul este Gheorghe Mihali (53 de ani), un fost component al Generației de aur și ultima dată antrenor la CS Mioveni. Formația ilfoveană a rămas fără „principal” înainte de reunire, după ce Fănel Nofitovici a plecat la CS Mioveni, acolo unde îi este „secund” lui Daniel Oprița.

După ce a fost refuzată de mai mulți antrenori, ca Dinu Todoran, Constantin Schumacher sau Marius Măldărășanu, conducerea clubului din Balotești a ajuns la un acord cu Gheorghe Mihali. Acesta a urmărit echipa ilfoveană în amicalul de miercuri cu Chindia, pierdut cu 1-3, a cerut puțin timp de gândire, iar astăzi, la două zile distanță, a bătut palma cu președintele Liviu Gulie și a semnat, pentru început, un contract valabil până la finalul sezonului. Principalul său obiectiv este să salveze echipa de la retrogradare, după 21 de etape Baloteștiul aflându-se pe antepenultimul loc în Liga 2, pe 18, cu 19 puncte acumulate în mandatele lui Emil Ursu și Fănel Nofitovici, fiind la trei puncte în spatele primei clasate deasupra zonei roșii, Aerostar.

„Am ajuns la un acord cu Gheorghe Mihali. Alaltăieri am avut un meci amical cu Chindia, a venit și dânsul, a vizionat meciul și astăzi am semnat, până în vară. Obiectivul pe care îl are este evitarea retrogradării. Este greu, dar se poate realiza. Secund e Stanca, iar antrenor cu portarii este Fulga. Acum trebuie să dăm și noi drumul la achiziții”, a spus, pentru Liga2.ro, președintele Baloteștiului, Liviu Gulie.

La CS Balotești, Mihali îi va avea în stafful său pe Emil Stanca, antrenor secund, și pe Corneliu Fulga, antrenor cu portarii, acesta din urmă fiind și jucător activ.

Gheorghe Mihali a antrenat-o ultima dată din postura de „principal” pe CS Mioveni, în etapele 10-15 ale sezonului trecut al Ligii 2, dar și în două jocuri din Cupa României, însă apoi a fost demis. Rămăsese în funcție după ce inițial fusese „secundul” lui Adrian Mihalcea, care însă a primit oferta de a se alătura staffului tehnic al naționalei, condus de Cosmin Contra.

Fostul fundaș central al echipelor Olt Scornicești, Inter Sibiu, Dinamo sau EA Guingamp, Gheorghe Mihali, a antrenat în cariera sa echipe precum CSM Focșani sau Universitatea Cluj, iar ca secund a colaborat fie cu Dorinel Munteanu, la CFR Cluj și FC Argeș, Ion Marin, la Al Ettifag sau Dubai CSC, și, mai nou, cu Adrian Mihalcea, cu acest din urmă atât la UTA Arad, cât și la CS Mioveni, în primele etape ale sezonului trecut al Ligii 2.

Noutățile din lot

Cât privește pregătirea și transferurile, CS Balotești merge zilnic la Baza Olimpică de la Izvorani pentru a desfășura antrenamente, iar ca noutate certă în lot până în acest moment este fundașul stânga Barbu, ultima dată fost la CSO Bragadiru, echipă care s-a retras din Liga 3, dar trecut și pe la Înainte Modelu.

În teste sunt și Daniel Isvoranu, portar pus pe liber de Petrolul, însă care aparține de Concordia Chiajna, Pham Huy, fundaș la care a renunțat Metaloglobus, cât și Alexandru Burlacu, mijlocaș care s-a despărțit de Rapid.

Sâmbătă, CS Balotești are programat un amical cu echipa din Liga 3 Înainte Modelu, pe sinteticul bazei Prefab Modelu, însă desfășurarea sa ține și de condițiile meteo care vor fi în ziua jocului. Până acum, ilfovenii au mai jucat cu FC Voluntari II (3-0) și Chindia (1-3).

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 25 Jan. 2019, 12:38 Campionat
Pe aceeași temă