Etapa a 18-a a Ligii 2 propune și un meci la Timișoara, pe arena Știința, în acest weekend. De la ora 14:00, ASU Politehnica primește vizita penultimei clasate Sportul Snagov.
Octavian Benga: „Întâlnim o echipă nu neapărat incomodă, ci mai mult surprinzătoare”
Echipa alb-violetă timișoreană pornește, teoretic, cu prima șansă în fața celor de la Sportul Snagov, penultima clasată din Liga 2. Antrenorul Octavia Benga știe însă că lipsa de concentrare poate fi taxată de adversar și cere atenție maximă de la elevii săi, cu atât mai mult cu cât o victorie le poate consolida locul 9 din clasament.
„Ne așteaptă un meci foarte dificil. Am observat că toată lumea se așteaptă ca mâine să intrăm pe teren și să defilăm. Se înșală. Întâlnim o echipă nu neapărat incomodă, ci mai mult surprinzătoare. Au reușit să învingă Rapidul, au bătut Pandurii, au făcut egal la Petrolul. Multe meciuri le-au pierdut la limită, cu Farul, au condus cu 2-0 în meciul cu Măgurele. E o echipă care marchează și care pierde greu. De aceea, noi vom intra foarte serioși. Este ultimul meci din calupul de trei meciuri într-o săptămână trebuie să încheiem cu o victorie. Trebuie să fim pregătiți și foarte inteligenți și să nu subestimăm adversarul, pentru că altfel, vom avea surprize mari. Jocul îl pregătim în funcție de advesar”, a declarat antrenorul Octavian Benga înaintea partidei cu ilfovenii.
ASU Poli n-a pierdut în ultimele trei meciuri de campionat. Vine după remiza cu Ripensia (1-1), dar și după două victorii (1-0 la SCM Gloria Buzău și 1-0 acasă cu Csikszereda). Pe teren propriu, timișorenii n-au pierdut de la mijlocul lunii august, când cedau cu 0-1 cu Daco-Getica, rezultat care a fost anulat după retragerea bucureștenilor. De șapte jocuri sunt invincibili în fața propriilor suporteri, însă în cinci dintre meciuri s-a obținut remize, trei dintre ele la scorul de 0-0.
Două eșecuri pentru Snagov după surpriza cu Rapid
De partea cealaltă, Sportul Snagov vine după eșecul dramatic suferit în Colentina cu Turris-Oltul. La pauză, ilfovenii au avut 2-0, însă au pierdut cu 3-2. La finalul partidei, antrenorul teleormănenilor, Marius Baciu, a fost ridicat de „mascați”.
După succesul-surpriză cu Rapid, Snagovul a încasat apoi două eșecuri, 0-2 la Concordia Chiajna și 2-3 cu Turris Oltul. Ilfovenii nu mai sunt atât de modești ca la începutul sezonului, când erau ciuca bătăilor, însă tot par ca și condamnați la retrogradare, la fel ca Pandurii.
Înaintea desfășurării etapei a 18-a, ASU Poli era pe locul 9, cu 21 de puncte, iar acum a căzut pe locul 12. Sportul Snagov e pe poziția a 18-a, penultima, cu 8 puncte.
În sezonul trecut, Sportul Snagov a învins-o pe ASU Poli în ambele meciuri. A trecut cu 2-1 la Timișoara și cu 2-0 pe teren propriu.
Meciul care are loc pe stadionul Știința, din Timișoara, de la ora 14:00, va fi arbitrat de centralul Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba) și de asistenții Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Cosmin Bojan (Târgu Mureș). Rezervă este Alexandru Dan Gornic (Arad), în timp ce observatori au fost delegați Cornel Corocan (Reșița) și Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 18
COMENTARIUL LIVE:
â–ºASU Poli: Mutariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Coadă, Cherecheș – Dros (Vidrăsan 80′), Bg. Vasile – C. Popescu, Ignea, Ad. Ungureanu (Zabun 64′) – Mir. Axente (Pițigoi 90+1′)
Rezerve neutilizate: M. Contra – F. Trip, D. Radu, Motreanu
Antrenor: Octavian Benga
â–ºSportul Snagov: Micle – Poștoarcă, Mocioacă, G. Apostol, Răileanu, Turbatu (Cos. Novac 59′) – Iul. Roșu, Fl. Lungu (Cubleșan 74′), Nechita – Ad. Stoica (cpt.), Safsaf (Narcis Ioniță 81′)
Rezerve neutilizate: Oct. Stanciu – Mirică, Dorobanțu, Vl. Bărbulescu
Antrenor: Valentin Ivan
â–ºMin 90+5 Final de partidă la Timișoara. ASU Poli câștigă cu 2-0 meciul cu Sportul Snagov, meritat, după o prestație mai bună decât adversara
â–ºMin 90+2 Bogdan Vasile reia mult peste din 6 metri
â–ºMin 90+1 Mircea Axente, aplaudat, e înlocuit de juniorul Răzvan Pițigoi
â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu patru minute
â–ºMin 86 2-0 Mircea Axente bate superb o lovitură liberă de la 25 de metri central, lobat, peste zid, direct în vinclul din stânga. Atacantul își spală toate ratările din această partidă și este îmbrățișat de toți coechipierii săi
â–ºMin 81 Ultima schimbare la Snagov. Iese Karim Safsaf și intră Narcis Ioniță
â–ºMin 80 Cristian Dros e înlocuit cu Raul Vidrăsan
â–ºMin 79 Axente driblează, pătrunde în careu și din 15 metri central șutează execrabil, mult peste. Atacantul le-a „mâncat” zilele fanilor timișoreni în meciul de azi
â–ºMin 78 Cubleșan, cu om pe el, trage din 25 de metri, peste
â–ºMin 76 Din poziție bună, de la 17 metri, Zabun trage și el pe lângă poartă și Politehnica ratează golul care să-i aducă liniștea
â–ºMin 74 Florin Lungu este înlocuit de Paul Cubleșan
â–ºMin 73 Secundul Antonio Foale primește cartonașul galben pentru proteste
â–ºMin 71 Axente șutează din întoarcere, din 18 metri, Micle reține fără probleme
â–ºMin 69 Centrate din dreapta, Nechita reia din 13 metri cu capul peste poartă
â–ºMin 64 Adrian Ungureanu e înlocuit de Artiom Zabun
â–ºMin 63 Roșu trimite pe jos o lovitură liberă de la 25 metri, pentru Poștoarcă. Murariu vine atent și reține de la picioarele jucătorului Snagovului
â–ºMin 62 Poștoarcă pătrunde în careu, din 8 metri spre dreapta încearcă să tragă la colțul lungș dar trimite pe lângă țintă
â–ºMin 59 La Snagov, Cosmin Novac intră în locul lui Alin Turbatu. Mijlocașul ilfovenilor e nervos pe antrenor pentru că l-a schimbat
â–ºMin 56 Axente pătrunde în careu pe stânga, driblează și trage din colțul de 6 metri puțin pe lângă, în plasa laterală. Gol turcesc
â–ºMin 54 O nouă ratate marca Axente. Ungureanu recuperează în stânga o minge ajunsă acolo după o lovitură liberă din dreapta, centrează către bara a doua, iar Axente reia cu capul din 5 metri pe lângă bară
â–ºMin 49 Noul corner, de pe dreapta, e bătut tot de Ignea, însă Miclea iese de această dată și boxează
â–ºMin 48 Ignea bate un corner de pe stânga, Mera, venit din nou în atac, reia cu capul peste poartă
â–ºMin 46 S-a reluat meciul de pe arena Știința
â–ºMin 45+1 Pauză la Timișoara. ASU Poli conduce cu 1-0 Sportul Snagov, după golul din minutul 42 al lui Alin Ignea. Avantajul putea fi însă mult mai mare, dacă Mircea Axente, un atacant de la care se așteaptă mult mai mult, nu ar fi ratat de două ori din postura de singur cu portarul
â–ºMin 45+1 Ocazie mare pentru ASU Poli. Popescu trimite excelelent pe culoar pentru Axente, care pătrunde în careu, e singur cu portarul și din 13 metri ușor lateral dreapta trimite pe lângă prima bară
â–ºMin 45 Prima repriză e prelungită cu un minut
â–ºMin 42 1-0 Jurj centrează din dreapta în careu, Alin Ignea se demarcă excelent, preia pe piept, îl lobează pe Apostol și din colțul dreapta al careului mic îi trimite printre picioare lui Micle și înscrie lângă prima bară
â–ºAntrenorul principal al Snagovului, Laurențiu Tudor, are probleme personale, spune patronul echipei, și de aceea nu a făcut deplasarea la Timișoara
â–ºMin 39 Cherecheș trimite din 13 metri spre stânga, mult pe lângă poartă
â–ºMin 37 Nechita primește din stânga la 15 metri, după o lovitură liberă obținută de Turbatu, dar reia slab și Murariu reține
â–ºMin 35 Situație mare de gol pentru Poli. Ignea bate un corner de pe dreapta, mingea ajunge la Mera, aflat la 8 metri, la bara a doua, care reia cu capul, dar Micle respinge. Faza continuă până un fundaș respinge în margine
â–ºMin 33 Ocazie bună a ilfovenilor. Turbatu pasează pentru Florin Lungu, aflat la 14 metri poziție centrală, dar jucătorul Snagovului șutează peste buturi
â–ºMin 26 Popescu centrează din dreapta în brațele portarului. Meciul are un ritm foarte slab
â–ºMin 17 Ratate mare pentru timișoreni. Mera pasează în adâncime, un fundaș ratează intercepția, Axente scapă singur cu Micle, care îi iese în întâmpinare, îi închide unghiul și atacantul reia din 14 metri în bara colțului scur, în dreapta, și balonul se duce în lateral
â–ºMin 15 După un corner, mingea e scoasă la 22 de metri, la Turbatu, care trage însă peste poartă
â–ºLa meci nu asistă prea multă lume. Sunt undeva la circa 300 de spectatori, majoritatea în galeria Politehnicii, care asigură fondul sonor
â–ºMin 9 Deocamdată, jocul nu e deloc antrenant. Cherecheș centrează din marginea stângă mult peste poartă
â–ºMin 1 A început partida de la Timișoara, de pe arena Electrica
â–ºSnagovul e condusă de pe bancă la acest meci de secundul Valentin Ivan, nu de noul antrenor Laurențiu Tudor