„U” Cluj a pierdut prostește două puncte, joi seară, în deschiderea etapei a 13-a, după un meci în care a irosit o sumedenie de ocazii, dar fost egalată de Ripensia în minutul 90+2. Adrian Falub a urlat la vestiare la jucătorii săi, în special la Gabriel Giurgiu, cel care l-a scos pe Andrei Dumiter din ofsaid la faza marcării golului egalizator al roș-galbenilor. Tehnicianul clujenilor a presimțit ceva, fiindcă șefii clubului aveau să-l demită a doua zi dimineață.
La conferința de după meciul cu Ripensia, Falub a explicat că a fost foarte nervos din cauza manierei în care echipa a ratat șansa unei victorii. „Am pierdut două puncte după un meci pe care l-am controlat de la un capăt la altul. Ne-am creat ocazii, am dominat. Nu știu dacă Ripensia a avut două ocazii tot meciul. Am pierdut două puncte foarte importante pentru noi în lupta pentru promovare. Am crezut că meciul e terminat și nu am reușit să ținem de minge, nu trebuia să avem la ultima fază corner la poarta noastră și ei să să centreze. Ne-am propus să câștigăm, cred că meritam să câștigăm după cum am jucat. Am făcut o primă repriză foarte bună, în a doua nu am mai jucat așa de bine, este adevărat. Trebuia să mai marcăm, pentru că am avut ocazii să închidem jocul. Le tratăm cu superficialitate însă, nu dăm o pasă bună. Normal ca dacă nu marcăm, jocul te pedepsește. A doua repriză am tratat-o cu superficialitate”, a spus Falub.
E convins că „U” nu va rata promovarea
În 13 etape, „U” Cluj are șapte victorii, trei egaluri și trei înfrângeri, dintre care una la Timișoara, cu ASU Politehnica. Adrian Falub e convins însă că formația sa va juca sezonul viitor în Liga 1.
„Nu ne gândim să ratăm promovarea. U va promova, cu siguranță. Mă bazez pe tot ce înseamnă U Cluj astăzi. Suntem la trei puncte de un loc direct promovabil. Campionatul se joacă în continuare, nu e nimic pierdut. Nu știu pe ce se bazează ceilalți, noi suntem o echipa care dorește să promoveze. Snagovul și Clinceniul sunt echipele de pe primele două locuri. Orice echipa care face două victorii consecutive, se poate apropia de primul loc”, a mai sus antrenorul clujenilor.
Avea însă să fie ultimul meci al lui Adrian Falub pe banca echipei sale de suflet. Conducerea Universității Cluj l-a demis pe antrenor vineri dimineață. Edi Iordănescu, Claudiu Niculescu sunt variante pentru înlocuirea lui Falub.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU și Leckzi JOSZI (Mediafax foto)