Petrolul pleacă în cantonamentul din Turcia cu 22 de jucători. Printre ultimele noutăți din lot se numără un internațional moldovean. Adversarii pe care îi întâlnește în amicale

  • Petrolul și-a încheiat, sâmbăta trecută, cantonamentul efectuat timp de o săptămână și jumătate la Poiana Brașov, iar de miercuri dimineață pleacă în Turcia, într-un nou stagiu de pregătire, care se va întinde până pe 22 iulie.
  • Antrenorul Flavius Stoican va avea, pentru început, un lot format din 22 de jucători, printre aceștia regăsindu-se puțini dintre vechii componenți ai grupului care a încheiat campionatul recent al Ligii 2.

 

În al doilea stagiu de pregătire al acestei veri, Petrolul va pleca mâine dimineață. La ora 10:00 va decola spre Turcia și, după o scurtă escală la Istanbul, va ajunge la Ankara în jurul orei 14:00, de acolo de unde își va continua drumul, cu autocarul clubului, către Patalya Thermal Resort din Kñzñlcahamam, stabilimentul în care și-a fixat cartierul general până pe data de 22 iulie.

Un junior și un internațional moldovean, ultimele noutăți

Din vechiul lot al Petrolului, Flavius Stoican va avea la dispoziție în acest cantonament opt jucători, pe Cezar Lungu, Sergiu Arnăutu, Mario Bratu, Robert Enache, Laurențiu Marinescu, Cătălin Ștefănescu, Valentin Țicu și Alexandru Șaim Tudor. Totodată, față de lotul din stagiul de la Poiana Brașov, au apărut două noutăți: tânărul fundaș stânga Ștefan Stefanovici (17 ani) și experimentatul fundaș central Petru Racu (31 de ani – foto).

Stefanovici (născut pe 20 februarie 2002) provine de la Sporting Juniorul Vaslui și este component al reprezentativei U17 a României.

Racu (1.84 m) are o carieră bogată, în CV-ul său regăsindu-se și trei titluri de campion al Republicii Moldova, obținute cu Milsami Orhei (2015) și Sheriff Tiraspol (2017 și 2018). Ultima dată în Azerbaidjan, la Neftchi Baku, Racu a mai evoluat, de-a lungul carierei, pentru Zimbrul Chișinău, Norkoping (Suedia), MYPA (Finlanda), Vendsyssel FF (Norvegia) și FC Veris Chișinău, bifând și 48 de prezențe în prima reprezentativă a Republicii Moldova.

Pe lângă jucătorii experimentați ca Walace, Bărboianu, Cioinac, Mihăescu, Munteanu, Sîrghi sau Zaharia, Stoican s-a decis să-i păstreze în lot și pe portarul Cristian Apostolachi (18 ani, Republica Moldova, ultima dată SCM Gloria Buzău) și mijlocașul Octavian Cracea (17 ani, Sporting Juniorul Vaslui), nu însă și pe Ionuț Ailenei (portar, 18 ani, Sporting Juniorul Vaslui), Aurel June (mijlocaș, 17 ani, Sporting Juniorul Vaslui), Constantin Costache (fundaș, 22 ani, ex Metaloglobus) sau brazilianul Severo da Silva Alves Neto (mijlocaș, 29 ani), testați la Poiana Brașov.

Tot la capitolul noutăți sunt și Raul Avram (ex SSC Farul), portar despre care Liga2.ProSport.ro a anunțat în exclusivitate achiziționarea sa, Antoniu Manolache (ex ACS Poli) sau Ianis Stoica (împrumutat de la FCSB, ex Dunărea Călărași).

Pe parcursul cantonamentului, efectivul va fi completat și cu alte nume.

Patru dintre cei cinci adversari din amicale, stabiliți

În cantonamentul din Turcia, Petrolul va susține cinci jocuri de pregătire, patru dintre adversarii echipei lui Flavius Stoican fiind deja cunoscuți.

Astfel, echipa ploieșteană va întâlni o grupare din Turcia, Fatih Karagumruk (12 iulie, nou-promovată în eșalonul secund), două formații din primul eșalon iranian, Esteghlal F.C. Tehran (16 iulie, locul 3 în ultima ediție de campionat) și Padideh FC (19 iulie, locul 4 în ultima ediție de campionat), și o alta din prima ligă a Turkmenistanului, Ahal FK (17 iulie, locul 3 în ultima ediție de campionat).

Rămâne nestabilit, încă, numele celui de-al cincilea adversar.

Până acum, Petrolul a obținut o remiză cu Chindia Târgoviște, scor 0-0, împotriva grupei de juniori „2002” de la ACS Kids Tâmpa Brașov s-a impus cu 6-0, iar pe SR Brașov a bătut-o cu 1-0. Flavius Stoican a folosit în aceste două ultime teste mulți jucători tineri.

Lotul cu care Petrolul pleacă în cantonamentul din Turcia:

Cezar Lungu, Raul Avram, Cristian Apostolachi (portari), Alves da Silva Walace, Sergiu Arnăutu, Ștefan Bărboianu, Mario Bratu, Ionuț Cioinac, Octavian Cracea, Robert Enache, Antoniu Manolache, Laurențiu Marinescu, Mădălin Mihăescu, Alexandru Munteanu, Petru Racu, Cristian Sîrghi, Cătălin Ștefănescu, Ștefan Ștefanovici, Ianis Stoica, Valentin Țicu, Alexandru Șaim Tudor și Alexandru Zaharia (jucători de câmp).

Pe aceeași temă