Anomaliile blatului anchetat de FRF: oaspeții, cazați la pensiunea atacantului care a doua zi le-a dat 4 goluri. Declarațiile celor două cluburi se bat cap în cap

Marius ANGHEL 11 Jan. 2015, 20:47 Special
  • Meciul Rapid CFR Suceava – Unirea Târlungeni, terminat 4-2 pentru gazde în ultima etapă a sezonului trecut, este anchetat de Departamentul de Integritate al FRF pentru suspiciuni de blat.
  • Fotbaliștii de la Târlungeni au fost cazați în Suceava la pensiunea deținută de fratele lui Mircea Negru, atacantul lui Rapid CFR. Același fotbalist care avea să înscrie patru goluri în jocul direct de a doua zi.
  • Un oficial de la Unirea Târlungeni confirmă întâmplarea, inclusiv faptul că fotbaliștii săi au consumat alcool cu o seară înainte de meci, însă pune totul pe seama unei coincidențe, pensiunea fiind găsită întâmplător în urma unei căutări pe internet.
  • Mircea Negru îl contrazice pe oficialul Târlungeniului și spune că i-a contactat personal pentru a-i aduce la pensiunea deținută de familia sa.

 

Cazul Rapid CFR Suceava, prima echipă din România anchetată în mod oficial de către FRF pentru jocuri trucate, revine în actualitate. ProSport a publicat la finalul anului trecut o serie de materiale în care a fost atrasă atenția asupra suspiciunilor de blat la un meci al sucevenilor cu ACS Berceni. Atunci, gazdele de la Berceni reușeau să întoarcă scorul și să câștige cu 3-2 un meci în care au fost conduși cu 2-0 în minutul 72. „Blat ordinar sau prostie crasă?” și „2/1. Blat sau prostie?„, titrau publicațiile din Suceava după partida din liga a doua.

În demersul jurnalistic făcut de ProSport apărea un amănunt important. Într-un articol publicat pe 16 octombrie 2014, fotbalistul Dorin Semeghin și președintele lui Rapid CFR, Dumitru Moldovan, recunoșteau pentru ProSport faptul că au fost anchetați de către Departamentul de Integritate de la Federația Română de Fotbal. Partida cu probleme nu era cea cu ACS Berceni, ci meciul cu Unirea Târlungeni, joc disputat în ultima etapă din sezonul trecut, partidă pe care sucevenii o câștigau pe teren propriu cu 4-2. „Ofițerul de integritate, da! Ne-a intrebat pe toți despre un meci, ce știm despre acel meci. A venit și ne-a interogat pe toți, toată echipa, la stadion, dar i-am spus că nu știu nimic. Ne-a întrebat ce s-a întâmplat la meciul cu Târlungeni, dacă am simțit ceva. Păi cum să simt ceva dacă i-am bătut cu 4-2 și am dat trei centrări de gol?„, spunea atunci Semeghin. Chiar dacă ofițerul de integritate al FRF, Costin Negraru, a refuzat să dea amănunte cu privire la cursul investigației, sursele ProSport indică faptul că partida în cauză a fost precedată de evenimente curioase.

Fotbaliștii de la Unirea Târlungeni au făcut deplasarea la Suceava și au fost cazați la o pensiune deținută de familia lui Mircea Negru, atacantul lui Rapid CFR. După noaptea de cazare, cei de la Târlungeni au fost depășiți clar, iar Mircea Negru, gazda lor, a reușit să înscrie toate cele patru goluri. „Cele două echipe au băut împreună cu o noapte înainte de meci, chiar la pensiunea fratelui lui Negru. A doua zi erau atât de mahmuri încât cei de la Târlungeni și-au uitat echipamentele la pensiune„, susțin surse ProSport.


„Am fost cazați la pensiunea fratelui lui Negru, însă e doar o coincidență”

Informațiile venite pe surse au fost verificate de Claudiu Cazan (foto mic, în stânga), directorul sportiv al celor de la Unirea Târlungeni. Oficialul oaspeților de la acel meci a recunoscut faptul că echipa sa a fost cazată la pensiunea familiei lui Mircea Negru, însă spune că totul este o coincidență. „Este o pură coincidență că am stat acolo. Nu ne-a aranjat nimeni de la Suceava să ne cazăm acolo. Am aflat că fratele jucătorului de la Suceava, nu mai știu cum îl cheamă, deține acea pensiune. Mi-a spus Tatarciuc, care mai jucase în trecut la Foresta Suceava, și care atunci era fotbalistul nostru„, a declarat Cazan pentru ProSport. Vedeți, în continuare, discuția dintre reporterul ProSport și oficialul lui Târlungeni.

Mergem mai departe cu coincidențele? Vă spun și de ce: Mircea Negru v-a dat patru goluri a doua zi.
Păi da, nu, da… este tot co.. Nu, n-are! Sunt speculații care nu își au rostul. Așa a fost să fie, noi eram liniștiți, scăpasem de retrogradare și vă pot spune că am mers foarte liniștiți la Suceava. Nu ne-a mai interesat nici scorul, nici nimic. Am lăsat o grămadă de jucători acasă și băgaserăm, din ce îmi aduc aminte, unii care să joace să vedem dacă mai corespund.

Dumneavoastră ați stat atunci cu jucătorii? Informațiile noastre sunt că în seara ce a precedat meciul a fost un soi de petrecere la pensiune. Fotbaliștii ambelor echipe au băut alcool împreună, iar a doua zi, mahmuri fiiind, fotbaliști dumneavoastră și-au uitat echipamentele de joc la pensiune.
Nu este adevărat! Nu, nu, nu! E foarte adevărat că s-a băut un pahar de vin și a fost o atmosferă bună. Cei de la Suceava nu au participat la acel eveniment.

E o coincidență mare, nu? Să stați la pensiunea deținută de familia celui care a doua zi v-a dat patru goluri?
Repet. Seara, după ce ne-am cazat, jucătorul nostru Tatarciuc s-a și mirat unde am nimerit. Pensiunea am găsit-o pe internet, știu că au mai stat echipe acolo, știu că cei de la Suceava făceau cantonament acolo. Și ne-am dus să ne cazăm undeva unde e OK. Tatarciuc și-a dat seama la vreo jumătate de oră, atunci când s-a întâlnit cu patronul de acolo, cu Negru, fostul fotbalist de la Foresta. E fratele mai mare al jucătorului de la Rapid CFR Suceava. Chiar am râs și chiar am și spus atunci că o să fie speculații pe tema asta, dar nu ne interesează.

Domnule Cazan, ați întâlnit până acum meciuri trucate în liga a doua?
Nu știu, eu nu am auzit. Sau, de ce să mint? Am auzit tot felul de speculații, dar nu le cred. Se interpretează foarte mult din cauza pariurilor și suntem deranjați. 

Cum credeți că apar discuții din senin? Domnul Sdrobiș spunea de curând că în liga a doua sunt meciuri trucate pentru pariuri?
Și de ce nu spune concret? Domnule, X echipă cu X echipă! Așa sunt doar povești, povești. 

Ați putea să spuneți că sunteți sută la sută sigur că jucătorii Unirii nu au făcut ceva necurat la jocul cu Rapid CFR Suceava?
Eu mi-aș fi dat seama, îmi cunosc bine jucătorii. Nu pot fi sută la sută nici de soția mea că e cuminte, ca să glumim un pic. Eu nu bag mâna în foc, să știți.


Liga 2 e o farsă, se ocupă de pariuri, dar dovezi nu o să găsești niciodată. Calitatea jocului este deplorabilă
Ioan Sdrobiș, antrenor


Mircea Negru: „Eu i-am contactat și le-am spus să se cazeze la mine la pensiune”

Contactat de ProSport pentru a-și exprima un punct de vedere, Mircea Negru, atacantul lui Rapid CFR Suceava, îl contrazice complet pe oficialul de la Unirea Târlungeni. „Sigur că știu că au fost cazați la mine, eu sun tot timpul președinții de la celelalte cluburi pentru că e interesul meu ca echipele lor să fie cazate la mine„, a spus atacantul care a marcat de patru ori în poarta echipei care, cu o seară înainte, dormise la pensiunea deținută de familia sa.

Nu ți se pare o coincidență că a doua zi le-ai dat patru goluri? E meciul anchetat de FRF.
(râde) Ești chiar culmea! Cum adică să fie o coincidență, adică m-au lăsat să dau golurile? Oamenii au plătit cazarea! FRF a pornit o anchetă pe mai multe meciuri, am dat niște declarații acum o perioadă. Cine a fost la meci a văzut că am dat niște goluri foarte frumoase și foarte dificile. Dacă vedeați meciul nu îmi mai puneați întrebarea asta. Niciun portar din Liga I nu cred că scotea golurile!

Tu vorbisei cu președintele celor de la Târlungeni înainte?
Da, am luat legătura, că am prieteni acolo. Am cerut numărul de telefon. Eu am vorbit cu președintele nostru și l-am rugat frumos să mă lase să contactez toate echipele care vin în Suceava. Le ofer niște condiții de cazare foarte bune, am o pensiune de trei stele. E interesul meu, mai câștig un ban, nu văd care ar fi problema.


Mircea Negru susține că a contactat mai mulți oficiali ai unor echipe din liga a doua pentru a le oferi, drept variantă de cazare în Suceava, pensiunea deținută de familia sa. Foto: rapidsuceava.ro


Misterul căutării „pe net”. „E posibil, nu mai țin minte”

Evidenta discrepanță între declarațiile celor doi a făcut necesară o nouă discuție cu Claudiu Cazan, directorul sportiv al celor de la Unirea Târlungeni. După ce a auzit mărturisirea lui Mircea Negru, oficialul și-a adaptat discursul. „Se poate să fie așa, da. Nici nu mai țin minte, să știți! Se poate ca noi să fi fost îndrumați către locația respectivă. Sigur, am căutat și pe net, am găsit-o și am pus-o pe listă„, a spus Cazan. Pensiunea ODN, cea la care a fost cazată Unirea Târlungeni înainte de jocul cu Rapid CFR, apare drept variantă pe site-ul turistinfo.ro între alte 12 opțiuni de cazare în orașul din Moldova. Pe cel mai popular site de profil din lume, booking.com, Pensiunea ODN nu este oferită drept variantă de cazare. La o căutare normală în motorul de căutare google.com, pensiunea apare pe a doua pagină cu rezultate.


Mircea Negru, fotbalist al cărui familie deține Pensiunea ODN din Suceava, susține că prețurile mici practicate de stabiliment i-au atras acolo pe cei de la Unirea Târlungeni. Sursa foto

Ofițerul de integritate al Federației Române de Fotbal, Costin Negraru, a evitat să comenteze subiectul și a declarat că „Primele informații despre activitatea departamentului de integritate vor fi oferite în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în următoarele 2-3 luni”.

Articol scris de Cristi SCUTARIU

Știai că avem o pagină de Facebook în care discutăm doar subiectele speciale?

Marius ANGHEL 11 Jan. 2015, 20:47 Special
Pe aceeași temă